După cum am evidențiat în ediția precedentă a revistei, la renovarea unei clădiri monument istoric, de importanță universală, națională sau chiar locală, ori a celor aflate în raza de protecție a acestora, trebuie folosite materiale similare (ca structură, imagine, textură, luciu) și compatibile cu cele întrebuințate la edificarea clădirii, pentru a păstra imaginea urbană originală.
După cum am evidențiat în ediția precedentă a revistei, la renovarea unei clădiri monument istoric, de importanță universală, națională sau chiar locală, ori a celor aflate în raza de protecție a acestora, trebuie folosite materiale similare (ca structură, imagine, textură, luciu) și compatibile cu cele întrebuințate la edificarea clădirii, pentru a păstra imaginea urbană originală.
După cum am evidențiat în ediția precedentă a revistei,
la renovarea unei clădiri monument istoric, de importanță universală, națională
sau chiar locală, ori a celor aflate în raza de protecție a acestora, trebuie folosite materiale similare (ca
structură, imagine, textură, luciu) și compatibile cu cele întrebuințate la
edificarea clădirii, pentru a păstra imaginea urbană originală. Și acoperişurile se supun acestor exigențe, atât ca
învelitoare, cât și ca șarpantă, ele constituind nu doar un element de
construcție care protejează clădirea de intemperii, ci o componentă majoră a
limbajului plastic arhitectural, o mărturie a modului de a construi în secolele
precedente.
Materiale vechi
și noi
Vechile clădiri au învelitori
realizate din materiale pe care și azi le recunoaștem în componența multora
dintre construcțiile noi: țiglă ceramică, tablă de zinc, cupru sau diferite
aliaje, ardezie, compozite pe bază de ciment sau chiar beton. Foarte rar mai
vedem construcții moderne acoperite cu lemn, stuf sau paie, în schimb avem la
dispoziție materialele pe bază de bitum, materiale sintetice și compozite din
ce în ce mai complexe ca structură. Acestea din urmă nu pot fi folosite la
renovarea monumentelor istorice fără a se considera o excepție sau un rabat de
la reglementările în vigoare și de la obținerea avizelor emise de Comisia Națională de Protecție a Monumentelor, în cazul
modificărilor semnificative, sau de Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu din județ, în cazul
renovărilor curente. Există unele excepții, precum țiglele din beton sau
plăcile de fibrociment care pot înlocui elemente din vechile acoperișuri, realizate
din materiale similare, dar acestea sunt, cum am spus, doar excepții. Există,
de asemenea posibilitatea ca, la renovare, să se renunțe la un material vechi
în favoarea altuia, superior calitativ sau estetic; de exemplu să montezi
ardezie în loc de șindrilă (cazul palatului brâncovenesc de la Mogoșoaia),
tablă fălțuită ori solzi din titan-zinc sau cupru în loc de tablă de oțel
zincată – exemplele sunt numeroase. Uneori, sunt folosite două sau mai multe
tipuri de materiale pentru învelitoare, combinate (ardezie cu zinc,
asemănătoare ca nuanțe). Din fericire, nu mai este admis azbestul, folosit
destul de intens la un momet dat, începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, și
care mai poate fi întâlnit uneori la clădirile vechi, neglijate, sub formă de
plăci mici de azbociment – oricum la noi în cantitate mult mai mică decât în
Marea Britanie, spre exemplu, unde acum câțiva ani jumătate dintre case
conțineau încă acest produs cancerigen.
Acoperișul este cu atât mai important
cu cât degradarea șarpantei, streşinilor, învelitorii, sistemului pluvial
(jgheaburi, burlane), zonei de calcan când este cazul, doliilor etc. are care
rezultat degradarea întregii clădiri. După cum intuiți, acoperișul este un
ansamblu complex, cu numeroase elemente ce trebuie tratate la fel de temeinic
și în aceeași manieră, de la streașină, pazie și cornișă la ornamentică, coșuri
de fum, lucarne și alte deschideri în acoperiș. Să nu uităm șarpanta, care este
un element structural fundamental, iar materialele originale (lemn și uneori
beton armat) trebuie respectate întocmai.
Păstrarea
originalelor
În cazul clădirilor istorice,
acoperișul este foarte important ca estetică, prin jocul de volume determinat
de marile suprafețe de învelitori. Trebuie luat în calcul aspectul unitar al
aspectului străzii (streșinile și coamele sunt uneori la același nivel),
acoperișurile asigurând deci o bună parte din această temă. Se recomandă chiar
ca noile clădiri să aibă acoperiri cu aceeași înălțime și pantă, pentru a respecta
estetica frontului stradal. Bineînțeles, nu se permite schimbarea formei, iar
aspectul inițial, atât suprafaţa învelitorii, cât şi lucarnele sau tabacherele vechi
(luminatoarele în panta acoperișului) trebuie păstrate.
La renovările de
învelitori din țiglă, prima opțiune este păstrarea pieselor originale, cu atât
mai mult atunci când vorbim de țigle cu format special sau glazurate, în
culori. Contează foarte mult amplasarea acestora, gradul în care au fost
afectate de umiditate, agresiuni fizice, mușchi sau licheni (în special pe
partea de nord). Pot apărea surprize plăcute, căci ceramica rezistă destul de
mult, chiar și în condiții vitrege, mai ales dacă este una arsă la temperaturi mai
mari decât cele uzuale (vitrificate). Ele pot fi refolosite, după ce sunt demontate,
curățate și eliminate cele deteriorate, pentru a rezista încă timp de câteva
decenii. Dacă
refolosirea nu mai este posibilă, înlocuirea se face cu ţigle noi, având acelaşi
format, iar când starea generală a degradării impune
înlocuirea în totalitate, se vor utiliza materiale cât mai
apropiate de modelul original. Trebuie accentuat că nu se vor folosi materiale
precum tabla profilată, șindrila bituminoasă sau materialele plastice, chiar
dacă pot avea un aspect similar, dar toate sunt atipice pentru zonele istorice.
Tipul de învelitoare determină și optimizările șarpantei
(dar nu cu modificări radicale) – distanțele între șipci, necesitățile unor
îmbunătățiri aduse rezistenței, sistemul de prindere, obținerea elementelor de
ornamentică cât mai apropiate de forma inițială.
Învelitorile din tablă sunt înlocuite cu metale similare,
pe același amplasament sau, având aprobarea instituțiilor abilitate, se poate
opta pentru un alt metal sau aliaj tradițional (în general vorbim de cupru și
zinc, uneori plumb, aluminiu sau tablă zincată – varianta de rezervă a zincului
aliat). Şorţurile din tablă, doliile sau alte piese de protecție pentru
îmbinări și margini, trebuie dimensionate la limitele minime, pentru a fi cât
mai discrete.
Lucarne, tabachere, străpungeri
Lucarnele de diferite forme, gândite pentru a lumina și
ventila podurile, sau chiar ca deschideri pentru spații locuibile la mansarde,
trebuie să își păstreze forma, proporțiile și decorațiunile, ele făcând parte
din imaginea integrată a clădirii. După cum am menționat și în episodul trecut,
foarte utile sunt fotografiile de epocă, în care se pot observa detalii ale
construcției inițiale. Intervențiile ulterioare poate au fost făcute fără a
respecta formele acoperișului, desființând lucarnele sau tabacherele. Dacă
acestea au fost adăugate ulterior, în timp, trebuie stabilit ce și cât se
păstrează, împreună cu arhitecții autorizați. Sunt preferate situațiile în care
este respectată simetria, unitatea estetică a acoperișului. O situație
particulară sunt ferestrele de mansardă moderne, cu ajutorul cărora pot fi
iluminate spațiile de sub acoperiș pentru a deveni locuibile, un lucru de
dorit, pentru că, experiența o arată, orice clădire neutilizată se degradează
mai repede, nefiind întreținută corespunzător. Acestea sunt posibile la anumite
distanțe de streașină, în plan orizontal și, desigur, cu aprobarea direcțiilor
locale de urbanism și a instituțiilor dedicate conservării clădirilor istorice,
dar numai pentru clădirile aflate în aria protejată și fără a modifica forma
acoperișului. Nu pot fi mansardate clădirile monument istoric, dacă nu au avut
acestă facilitate inițial. Prin mansardare ulterioară se aduc modificări
structurii clădirii sau formei acoperișului, ceea ce poate fi adevărat sau
nu…
Un aspect asupra căruia trebuie să atragem atenția este străpungerea
învelitorii cu tubulaturi de
aerisire, antene, diverse elemente de instalații, care
teoretic dăunează acoperişurilor şi trebuie evitată. În realitate, există
metode verificate, suficient de sigure, prin care confortul modern poate
pătrunde în aceste clădiri, fără a le afecta estetica, fiind destul de
discrete. Orice producător serios de învelitori are accesoriile necesare, iar
în cazul celor metalice accesoriile se pot confecționa separat din același
material, unele devenind ornamente în sine ale acoperișurilor. O recomandare
mai este cea a evitării amplasării instalațiilor pe acoperiș, mai ales a celor
voluminoase, care ar afecta estetic clădirea, sau a celor care pot pune în
pericol integritatea clădirii (se ia în calcul greutatea, pericolul de incendiu
sau inundare etc.). Coșurile de fum, un accesoriu nelipsit al clădirilor până
cel puțin la începutul secolului al XIX-lea, sunt considerate elemente
importante ale imaginii de ansamblu a acoperișului. Chiar dacă ele nu mai sunt
utilizate, schimbându-se sistemul de încălzire, cele existente trebuie refăcute
sau reparate, iar cele dispărute trebuie reconstituite, cu forma inițială și
materialele tradiționale.
Sistemele pluviale și fațada
Sistemele pluviale pot afecta estetic fațada și zona de
streașină a unei clădiri, de aceea, trebuie alese cu atenție materialele și
traseele. Pe cât posibil, burlanele ar trebui să aibă doar trasee verticale, în
zone de colț , intrânduri sau alte locuri cât mai puțin vizibile. Am putea
învăța multe de la vechii arhitecți și tinichigii, care transformau aceste
accesorii în adevărate opere de artă, ridicând valoarea estetică a imobilului,
sau găsind metode inovative de a le masca în zidărie. O clădire monument
istoric merită cele mai bune jgheaburi și burlane, din materiale tradiționale –
zinc, cupru, fontă. Ca de obicei, susținem calitatea acestora, pentru că orice
lipsă de etanșeitate afectează aspectul cornișei și fațadei, care în timp se
deteriorează la nivelul finisajelor și chiar al structurilor. Insistăm asupra
îndepărtării cât mai mult posibil a apei ieșite din burlane de zona de soclu, care
se poate degrada în doar câteva sezoane umede. Sistemele de evacuare a apei
pluviale trebuie verificate periodic, iar defecţiunile trebuie remediate
imediat.
În încheiere, remarcăm faptul că refacerea acoperișului nu
este atât de simplă cu pare; trebuie identificate exact tipurile de materiale
originale, iar pentru acestea sunt necesare nu doar specializări în istoria
artei sau consultarea unor fotografii de epocă, din partea celor autorizați să
aprobe soluțiile estetice, ci și cunoștințe tehnice care să includă procedeele
de obținere a diferitelor materiale de construcție și tehnicile de montaj. La
fel de importantă este greutatea noii învelitori, respectiv compatibilitatea
acesteia cu capacitatea structurii portante. Se fac evaluări ale mai multor
tipuri de produse și se alege cea mai bună variantă, atât din perspectiva
sarcinilor ce apasă pe șarpantă, cât și a avantajelor obținute. Este inutil să
spunem că în cazul monumentelor istorice prețul ar trebui să facă diferența
doar între produse de calitate similară, și nu un criteriu principal de
evaluare, indiferent de calitate.