Evenimente

Fațada ventilată: concept, principii de funcționare și execuție, materiale, recomandări

0
SHARES
1
Vizualizari

Conceptul de fațadă ventilată,utilizat în România pe scară largă de mai puțin de două decenii, a fost reglementat cu doi ani în urmă printr-un normativ care stabilește materialele, structurile necesare și metodele de execuție ale acestora, astfel încât rezultatul să fie o construcție eficientă energetic și sigură la diversele provocări ale naturii sau activității omului (seisme, incendii, condiții meteo, poluare, diverse incidente etc.).

Conceptul de fațadă ventilată,utilizat în România pe scară largă de mai puțin de două decenii, a fost reglementat cu doi ani în urmă printr-un normativ care stabilește materialele, structurile necesare și metodele de execuție ale acestora, astfel încât rezultatul să fie o construcție eficientă energetic și sigură la diversele provocări ale naturii sau activității omului (seisme, incendii, condiții meteo, poluare, diverse incidente etc.).

Fatada bloc locuinte

Conceptul de fațadă
ventilată,utilizat în România pe scară largă de mai puțin de două decenii, a
fost reglementat cu doi ani în urmă printr-un normativ care stabilește
materialele, structurile necesare și metodele de execuție ale acestora, astfel
încât rezultatul să fie o construcție eficientă energetic și sigură la
diversele provocări ale naturii sau activității omului (seisme, incendii,
condiții meteo, poluare, diverse incidente etc.). Am selectat aici câteva
fragmente din normativul NP 135 – 2013 care reflectă principiile de funcționare
și elementele de bază care trebuie să fie familiare pentru oricine este
implicat în realizarea fațadelor ventilate, dar ar fi bine să fie cunoscute și
de către cei care își doresc să fie beneficiarii unor asemenea lucrări. Sunt
aspecte simple, nu foarte tehnice, care au de asemenea rolul de a clarifica care
sunt elementele de calitate identificabile, mizele lucrărilor și erorile de
orice natură care pot apărea. Nu în ultimul rând, am dori să încurajăm
utilizarea acestor sisteme, adoptate intensiv pe piețele țărilor dezvoltate,
unde exigențele sunt mai ridicate.   

 

Fațada ventilată(sau fațadă cu alcătuire ventilată) este, conform definiției oferite chiar
de către normativ, un sistem de fațadă în care una dintre componentele
sistemului este prevazută cu o lamă de aer (slab sau puternic) ventilată
natural. Lama de aer este amplasată între fața exterioară a stratului termoizolant
și fața interioară a elementului de construcție aflat între stratul de aer
ventilat și atmosfera exterioară (structură care poate fi sau nu termoizolată,
fața exterioară putând fi opacă sau vitrată).

Lama de aer (sau stratul de aer) este un strat caracteristic al alcătuirilor ventilate
de

fațadă care este în contact cu aerul exterior clădirii prin intermediul
golurilor, fantelor,

decupajelor practicate în stratul de finisaj (componenta de protecție și
finisaj) a

subansamblului de fațadă considerat. Poziția sa este între finisajul
exterior și componenta

termoizolantă, în cazul pèreților-mantou, sau între componenta de protecție
și finisaj și

componenta rezistentă (elementul suport). Rolul stratului de aer ventilat
este în principal

acela de a asigura egalizarea presiunii vaporilor da apă între mediul
exterior și alcătuirea

fațadei.

Pentru asigurarea și conservarea funcționalității
fațadelor ventilate este necesar ca, la conceperea alcătuirii structurii
acestora, să se țină seama de următoarele principii:

·        
Se
recomandă ca succesiunea straturilor, de la interior spre stratul de aer
ventilat, să se facă în sensul creșterii permeabilității la vaporii de apă,
respectiv al scăderii rezistenței la vapori de apă.

·        
Se
recomandă ca straturile care au o pondere importantă la rezistența termică a
fațadei, să fie amplasate între spațiul interior al clădirii și stratul de aer
ventilat, pe fața structurii peretelui orientată spre exterior.

·        
Materialul
termoizolant trebuie să:

–       
aibă o
conductivitate termică de calcul de maxim 0,050 W/(mK);

–       
aibă
rigiditatea corespunzătoare procedeului de fixare pe suport (după caz, lipire,
fixare mecanică sau lipire si fixare mecanică);

–       
aibă
clasa de reacție la foc corespunzătoare reglementărilor tehnice în vigoare, în
funcție de funcționalitate, regim de înălțime, tipul și natura straturilor de
protecție etc.;

–       
după
caz, să permită aplicarea unor straturi de protecție (mecanică, ignifugă,
hidrofugă, barieră antivânt etc.);

–       
se
recomandă să fie permeabile la vapori de apă;

–       
se
recomandă ca densitatea acestor produse să fie:

a) de cel puțin 15 kg/m3 – pentru produsele
termoizolante cu procent ridicat de pori închiși;

b) deși densitatea produselor cu pori deschiși (de
exemplu unele plăci din vată minerală sau vată de sticlă) este de cel puțin 20
– 30 kg/m3, de regulă, pe fațade se utilizează produse din vată
minerală cu densitate mare, de 80 – 120 kg/m3 (să nu depășească 150
– 200 kg/m3). Fața în contact cu stratul de aer are de regulă
aplicată o folie cu rol de barieră antivânt;

–       
dacă este
posibil, să aibă performanțe de absorbție acustică (caz in care stratul termoizolant
poate să îndeplinească și funcțiunea de strat fonoabsorbant).

·        
Stratul
termoizolant sau stratul de protecție al stratului termoizolant trebuie să:

–       
fie în
contact direct cu stratul de aer ventilat;

–       
fie
amplasat pe fața stratului/structurii peretelui orientată spre exterior;

–       
aibă
aplicat pe fața produsului termoizolant stratul de protecție corespunzător
tipului de produs (după caz, strat de protecție mecanică, hidrofugă, ignifugă,
bariera antivânt etc).

·        
Stratul
de aer ventilat trebuie să:

–       
aibă o
grosime rezonabilă – minimum 40 mm, recomandat 50 mm – cu excepția pèreților
din zidărie cu strat de aer, la care grosimea stratului de aer poate fi până la
maxim 12 cm;

–       
aibă găuri/fante
puse în legatură cu atmosfera exterioară, amplasate la partea inferioară și
superioară a fațadei, excepție făcând cazurile în care stratul/straturile amplasate
între stratul de aer ventilat și exteriorul fațadei prezintă rosturi deschise
sau perforații;

–       
în
cazul în care continuitatea pe verticală a stratului de aer ventilat este
întreruptă din motive constructive (plăci în consolă, rigle de fixare a părții
de structură a fațadei amplasate între stratul de aer ventilat și exterior
etc.), ventilarea stratului de aer se face prin găuri/fante care vor fi
amplasate la partea inferioară, respectiv superioară a suprafeței de fațadă
delimitată de aceste elemente;

–       
Suprafața
totală a găurilor/fantelor de legătură a stratului de aer cu mediul exterior
trebuie să fie de cel puțin 500 mm2/m de lungime de fațadă (se poate
considera că o lungime de fațadă ventilată de 1 m corespunde unei secțiuni de
strat de aer ventilat de cca. 20.000 mm2).

·        
Straturile
de aer care comunică cu atmosfera se clasifică în straturi de aer foarte
slab ventilate natural, slab ventilate natural și bine ventilate natural
,
în conformitate cu normativul dedicat.

·        
În
alcătuirea fațadelor ventilate se vor realiza numai straturi de aer cel puțin
slab ventilate, recomandabil straturi de aer bine ventilate.

·        
Pe
lângă caracteristicile termice (conductivitate termică, densitate aparentă) trebuie
să se țină seama și de modul în care produsele respective, cu rol preponderent termic,
răspund la alte cerințe: absorbție
acustică, igienă, sănătate, protecție a mediului înconjurător, comportare la
difuzia vaporilor, comportare sub acțiunea focului, caracteristici ecologice și
durabile (materiale naturale, din surse regenerabile, produse cu costuri moderate
de producție, transport, exploatare, post-utilizare, produse din materiale
reciclate etc.)
.

 

Cele mai utilizate tipuri de subansambluri constructiv – tehnologice pentru realizarea
componentei de protecție exterioară sunt:

1)     sistemele
continue
, în
general sub formă de tencuieli umede pe dublaje termoizolante perforate sau cu
caneluri, finisate cu tencuieli subțiri;

2)     sistemele
discontinue:

–         
placaje
montate direct pe peretele suport;

–         
prefabricate
complexe, cu termoizolație și finisaj inclus (”vêtures” în franceză);

–         
placaje
subțiri din piatră cu fixare mecanică;

3)     subansambluri
exterioare
din
zidărie cu alcătuire complexă.

 

Materiale
uzuale pentru plăci și grosimile lor

 

Material

Grosime (mm)

Piatră
natural (marmură, granit, calcar etc.)

15 ÷ 50

Piatră reconstituită (aglomerate cu rășini sintetice)

8 ÷ 12

Plăci ceramice – gresie porțelanată

8 ÷ 12

Prefabricate din similipiatră

11 ÷ 50

Prefabricate din beton

30

Plăci din tablă plană sau ambutisată – oțel vopsit

~ 4

Oțel corten

~ 6

Aluminiu

~ 6

Plăci din tablă profilată, cutată, ondulată – oțel

0,7 ÷ 1,2

Plăci din tablă profilată, cutată, ondulată – aluminiu

4

Elemente metalice liniare profilate

0,6

Panouri din tablă de aluminiu ambutisată sau cu schelet propriu

1 ÷  5

Panouri cu miez “fagure” și față din foi de tablă

3 ÷ 4,8

Lemn – solzi, scânduri plane

~ 6

Plăci eternit solzi, plane sau profilate – ondulate

4 ÷ 6

Fâșii și plăci din
material plastic, plane sau ondulate

0,8 ÷ 1

Plăci din piatră subțire lipite pe miez metalic tip “fagure”

15 ÷ 25

Plăci/fâșii “sandwich” cu fețe metalice și umplutură din spume
expandate (PUR, PEX, poliizocianurat etc.)

25 – 50 – 80

Plăci cu fețe metalice și miez polimeric și pe bază de hidroxid de
aluminiu

3 – 4 – 6 – 8

Plăci laminate la presiune înaltă, din fibre celulozice și miezuri pe
bază de rășini sintetice (HPL)

6 – 8 – 10

Sticlă de securitate – multistrat, armată

27

 

Din punct de vedere al solidarizării
pe peretele / alcătuirea – suport
, sistemele de fațade cu alcătuiri
ventilate se pot clasifica în:

·        subansambluri cu
componentă de solidarizare punctuală pe suport
, rigidă (care permite reglaj pe cel mult o direcție); acest sistem cu
fixare direct pe elementul de construcție, aparent sau mascat, cu mijloace
mecanice (uzual dibluri expandate) este specific prinderii plăcilor de piatră
naturală; se știe că sistemul de prindere locală a panourilor creează
concentrații de eforturi în plăci, care pot conduce la deformări ale plăcilor
din piatră naturală;

·        subansambluri cu
componentă de solidarizare liniară pe suport
, uni- sau bidirecțională (care permite reglaj pe două și trei direcții).

 

Scheletul de susținere poate fi din lemn, din metal (oțel sau aluminiu), ori mixt (lemn

și metal). Se recomandă ca acest schelet să fie detașat de suport prin
modul de montare pe

piesele metalice locale, pentru a se putea prevedea
termoizolație și în spatele acestuia.

 

Sistemele uzuale de prindere a plăcilor pe scheletul de susținere sunt următoarele:

·        cu șuruburi aparente, în cazul plăcilor cu grosime mică (plăci din aluminiu,
plăci celulozice de mari dimensiuni), sau în cazul în care plastica
arhitecturală pretinde ritmarea câmpului cu elemente punctuale, eventual
strălucitoare (cap alămit, cromat etc. sau căpăcele de acoperire din metale
tratate electrochimic);

·        cu șuruburi mascate, în cazul plăcilor complexe sau a celor profilate din
tablă, cu lambă și uluc;

·        cu agrafeîn slițuri prevăzute în canturile plăcilor din piatră
naturală, cu grosime mai mare de 2 cm;

·        cu piese speciale, fixate în patru puncte pe plăcile ceramice, care permit
o prindere mascată pe schelet;

·        cu agrafe speciale, fixate pe schelet, aparente; agrafele, care susțin
plăcile în patru puncte, generează un ritm specific pe fațadă; utilizarea lor
este ceva mai frecventă decât a precedentelor, deoarece sistemul în ansamblu
este sensibil mai ieftin; agrafele se fixează pe schelet, cu suruburi, după ce ”agață”
câte două plăci.

Același sistem de prindere – asamblare poate fi promovat de mai multe firme
specializate în producția de plăci ceramice, în cadrul unor sisteme de fațade
ventilate proprii.

 

 

Din punct de vedere al tipului de
montare a componentei de protecție și finisaj
, există următoarele tipuri
generice:

·        tip „caplama”, prin suprapunearea plăcilor sau fâșiilor – sistemul
permite înlocuirea unei plăci deteriorate fără a afecta restul fațadei;
sistemul de montare presupune schelet vertical sau bidirecțional, iar ca
produse de finisaj se folosesc plăci și fâșii din prefabricate de ciment, plăci
din fibrociment, solzi sau fâșii din materiale naturale (ardezie, lemn tratat
etc.) sau unele tipuri de plăci ceramice;

·        tip „plan”- plăci alăturate sau îmbinate cu scopul de a realiza suprafețe
mari aflate în același plan; montarea se face direct pe perete sau pe schelet,
iar categoriile de produse pentru finisaj sunt diverse: plăci din piatră
reconstituită, plăci din piatră naturală pe suport metalic “fagure”,
plăci din piatră artificială, nearsă, cu aspect de tencuieli decorative, plăci
din piatră artificială, arsă, plăci din laminate celulozice realizate la
presiune înaltă (HPL), plăci plane din tablă de oțel, vopsită, de aluminiu,
lăcuită sau anodizată, oțel corten, plăci profilate din tablă de oțel, vopsită,
din aluminiu, plăci și fâșii din PVC, plane și profilate, plăci și panouri
sandwich cu miez din spume expandate între fețe metalice.