Ni se poate întâmpla uneori să stăm în fața unei fațade (ba chiar să pipăim panoul) și să nu fim foarte siguri din ce este realizată – lucru firesc, întrucât aici se depun eforturi științifice considerabile, în special din direcția chimiei, dar și din metalurgie, industria lemnului, științele construcțiilor, geologie etc..
Ni se poate întâmpla uneori să stăm în fața unei fațade (ba chiar să pipăim panoul) și să nu fim foarte siguri din ce este realizată – lucru firesc, întrucât aici se depun eforturi științifice considerabile, în special din direcția chimiei, dar și din metalurgie, industria lemnului, științele construcțiilor, geologie etc..
Ni
se poate întâmpla uneori să stăm în fața unei fațade (ba chiar să pipăim
panoul) și să nu fim foarte siguri din ce este realizată – lucru firesc,
întrucât aici se depun eforturi științifice considerabile, în special din
direcția chimiei, dar și din metalurgie, industria lemnului, științele
construcțiilor, geologie etc.. Vom apela din nou la Normativele pentru
proiectarea fațadelor cu alcătuire ventilată care, chiar dacă nu ne dau
siguranță completă asupra identificării, măcar ne sugerează la ce să ne
așteptăm să găsim acolo.
Finisaje cu plăci din piatră naturală (calcar, marmură, granit etc.).
Este necesar să fie cunoscute atât comportamentul sorturilor de piatră în
contact cu exteriorul, precum și modul de comportare în legătură cu tipul de
liant folosit.
Tipurile de roci utilizate în placaje cu montaj uscat (mecanic) sunt:
– eruptive (granit);
– sedimentare (calcare, gresii, travertin);
– metamorfice (marmură).
La alegerea unui tip de piatră naturală, trebuie să se țină seama de mai
mulți factori:
– rezistența la
compresiune;
– modul de rupere;
– absorbția de apă;
– coeficientul de
dilatare termică (în general este cuprins între 4×10-6 și 9×10-6mm/(mm°C), în funcție de tipul de piatră considerat);
– determinarea
rezistenței în gaura de agrafare conform SR EN 13364:2002;
– relația
statică/dinamică în raport cu înălțimea de montaj a placajelor în sistemul cu prindere
mecanică (ancorare, agrafare sau sistem mixt, la înălțimi mai mari de 10 m);
– relația dintre rezistența
mecanică a pietrei în gaura de agrafare cu rezistența mecanică a ancorei
metalice și rezistența totală a ansamblului montat, în funcție de gradul de seismicitate
adoptat (conform zonării seismice a României), cu acordarea unei atenții mărite
la placajele obținute din roci cu stratificație evidentă (gresii, ardezii) sau
la acelea cu o lineație evidentă;
– celelalte
componente ale sistemului trebuie să nu favorizeze fenomenul de ruginire a obiectelor
metalice și difuzia ruginei spre exterior.
Înainte de alegerea unui tip anume, este obligatorie consultarea cu un
specialist în domeniul placajelor din piatră naturală (geolog) pentru
asigurarea că acel tip de placaj este corespunzător din punct de vedere tehnic.
Se recomandă adoptarea unor sortimente de piatră locală, dat fiind că
experiența a dovedit că acestea se comportă mai bine în mediul din care provin,
ele trebuind la rândul lor trecute prin tot procesul de caracterizare calitativă.
Grosimea acestor placaje este în general cuprinsă între 3,2 cm (marmură și
granit) și 5,2 cm (calcare). Ea trebuie pusă în relație și cu lungimea și lățimea
plăcilor: cu cât placa de piatră are suprafață mai mare, cu atât mai mare
trebuie să fie și grosimea plăcii și măsurile de ancorare și siguranță trebuie
să fi mai riguroase.
Finisaje din prefabricate de beton
Abandonate în România, prefabricatele de beton pentru fațade există pe
piața internațională. Imitând piatra naturală sau cu finisaj din mozaic, aceste
sisteme reprezintă o alternativă la placajele din piatră naturală, mult mai
scumpe.
Finisaje din fibrociment
Plăcile realizate din ciment (40%), apă (12%), piatră de var și eventual
fibrociment reciclat (11%), precum și un material fibros, în general preluat
din industria textilă, și care are rol de stabilizator dimensional (5%),
reprezintă o posibilă opțiune pentru un tip de plăci incombustibile. Produsul,
conținând circa 30% aer în pori, este etanș la apă, dar permeabil la vapori,
permițând reglarea microclimatului încăperii.
Produse pe bază de argilă arsă
Generic, tipurile de produse din ceramică, utilizate la fațade, sunt:
1. Țigle pentru fațadă.
2. Plăci ceramice
pentru fațade de mari dimensiuni, cu calități
superioare.
3. Corpuri ceramice (uneori cu materiale fibroase incluse, pentru tratamente
acustice).
Acestea trebuie să reziste la intemperii (cicluri îngheț – dezgheț) și să
aibă o absorbție de apă de sub 3%.
4. Cărămizi pentru zidăria aparentă.
Plăcile și țiglele ceramice au performanțe superioare
în ceea ce privește comportarea sub acțiunea agenților de mediu și a șocurilor
mecanice, precum și game dimensionale mult mai variate (până la 1,20 m x 1,20 –
1,60 m).
Finisaje din lemn
Lemnul folosit în alcătuirea fațadelor ventilate poate fi:
1. Sub forma unor
alcătuiri tradiționale (siță, șindrilă sau draniță);
2. Sub formă de
scânduri suprapuse sau îmbinate, pentru a împiedica pătrunderea apei;
scândurile pot fi prelucrate mecanic prin frezare sau prin alte procedee, fie
pentru a realiza elementele de îmbinare, fie cu rol decorativ;
3. Sub formă de plăci
din furniruri suprapuse sau din plăci din furnir ce au ca suport plăci din
fibre celulozice.
Caracteristici
ale sistemului de montare:
– schelet vertical sau bidirecțional, de obicei din lemn tratat fungicid și
împotriva umezelii, pentru primele două tipuri de finisaje ;
– pe schelet metalic, cu prinderi ascunse sau aparente, pentru finisajele
din a treia categorie.
Prinderea elementelor din lemn se realizează mecanic cu șuruburi sau cuie,
aparente sau mascate. Elementele din lemn se tratează prin lăcuire sau vopsire,
pentru a rezista la intemperii, iar rosturile sunt închise, dar nu etanșe.
Finisaje din metal
Acestea pot fi realizate din foi de tablă de oțel sau aluminiu (plană sau
profilată), sau din panouri (tip ”cutie”). Componenta de finisaj poate avea ca
metal de bază în compoziție aluminiu, oțel, cupru sau zinc, poate fi un aliaj
de metale (de exemplu: aluminiu, oțel și cupru, oțel și cupru, zinc, cupru și
titan etc.); poate fi de asemenea un finisaj metalic perforat de tip rețea
(„mesh”).
Profilele metalice de finisaj pot fi realizate din foi de tablă (plană sau
profilată), sau din panouri (tip ”cutie”) și permit dispunerea orizontală,
verticală sau combinată și realizarea de suprafețe rotunde, convexe sau
concave.
Oțelul utilizat este cel obișnuit, protejat anticoroziv prin vopsire sau
prin procedee chimice, ori oțel corten (care oxidează, stratul de oxid
constituind protecția, iar culoarea suprafeței în contact cu mediul fiind
ruginie). Este posibilă astfel alegerea unor profile ce permit procesul de
patinare, care duce la modificarea culorii în timp (1 – 4 ani).
Grosimile uzuale ale tablei sunt cuprinse între 0,4 și 4 mm, în funcție de
tipul de material și de modul de prelucrare al acestuia. Grosimea scade în
cazul elementelor profilate și de tip ”cutie”, rigiditatea plăcilor fiind
asigurată de geometria lor.
Există profile metalice speciale, cum ar fi cele destinate îmbinării
ferestrelor, piese de colț, piese pentru atic sau soclu etc..
Fațadele metalice perforate tip rețea răspund unor cerințe multiple:
protejează contra vânturilor puternice, constituie elemente de protecție solară
și asigură suport pentru diverse proiecte publicitare sau din domeniul artelor
vizuale. Geometria de împletire a firelor de oțel-carbon este extrem de
variată, creând efecte optice specifice, cu grade diferite de transparență sau
opacitate.
Pentru montarea finisajelor metalice este necesară prevederea unor console
din ancore de schelă încă din faza de proiect.
Finisaje din plăci de sticlă
Panourile din sticlă pentru placarea fațadelor cu alcătuire ventilată sunt
realizate din sticlă stratificată, cu montaj ascuns pe șine
metalice. Stratul intermediar din material plastic ce se află între foile de
sticlă poate fi colorat sau imprimat cu diverse imagini. Ca alternativă, panourile
din sticlă pot fi înlocuite cu panouri fotovoltaice așezate pe o placă de bază compozită
din sticlă cu rășini.
Finisaje din PVC
PVC-ul este folosit în general ca înlocuitor pentru lemn, imitând atât
aspectul, cât și modalitățile de fixare sau așezare și îmbinare. Diferențele
principale față de lemn sunt stabilitatea dimensională și independența față de
factorii climatici. Elementele din PVC nu necesită întreținere pe parcursul
perioadei de funcționare și pot fi reciclate.
Finisaje din materiale compozite
Materialele compozite pot fi clasificate astfel:
a. după natura
materialelor.
– materiale compozite
metal-metal;
– materiale compozite
metal-ceramic;
– materiale compozite
metal-polimer;
– materiale compozite
ceramic-polimer;
– materiale compozite
polimer-polimer;
b. după modul de
aranjare a materialelor:
– materiale compozite
cu particule
– materiale compozite
cu fibre
– materiale compozite
laminare
Materialele care pot alcătui structura compozitelor pot
fi:
a) fibre diverse cum ar fi fibrele sintetice, de sticlă, de carbon,
lemnoase, metalice;
b) materiale celulozice;
c) lemn sub formă de placaje, plăci aglomerate;
d) metale ca Ni, Co, Al, Cr, Ti, W, Ta, Zr, Mo;
e) mase plastice.
Materialele din categoria panourilor metalice cu miez din
mase plastice pot fi formate din:
a) Fața superioară cu
grosimi între 0,3 și 9 mm:
– oțel prevopsit 0,4
mm microcutat
– aliaj EN AW-5005A (AlMg1)
/ Al 3105 H22
– tablă galvanizată
vopsită
– tablă perforată din
oțel vopsit în câmp electrostatic RAL
– cupru
b) Folia protectoare
– strat acrilic
– dublă lăcuire pe
bază de fluorină (fluorocarbon PVdF)
– 2 sau 3 straturi
PVdF 70%, Kynar 500 sau HQP
– tablă galvanizată
vopsită
– poliester (25μm) /
PVDF (27μm)
c) Miez cu grosimi
între 45 și 80 mm
– poliester compozit
armat cu fibre de sticlă
– hârtie celulozică
impregnată cu rășini termo-stabile (fenolice și melaminice) și presată la prese
de înaltă presiune (10 Mpa=100Kg/cm2), la temperatură ridicată (150°C)
– poliuretan expandat
de densitate înaltă
– vată minerală
bazaltică, densitate 100 – 120 kg/m3
– spumă
poliuretanică, densitate 38 – 42 kg/m3
– polietilenă, tip
LDPE 0,92 (g/cm³)
– umplutură de
polimeri minerali
– fagure aliaj AIMn
(EN AW-3003)
– spumă
poli-izocianurată rigidă
– polistiren (Neopor)
d) Fața inferioară cu
grosimi între 0,07 și 9 mm
– oțel prevopsit 0,4
mm nervurat fin (pas 50 mm) / oțel prevopsit 0,6 mm neted
– tablă de oțel vopsit
în câmp electrostatic RAL
– folie de aluminiu
– aliaj EN
AW-5005A(AlMg1) / Aliaj (AlMg), H42 / Al 3105 H22
– tablă galvanizată
vopsită / oțel zincat
Finisaje din laminate de înaltă densitate HPL
Acestea sunt plăci de dimensiuni mari, montate pe schelet uni- sau
bidimensional, cu prinderi aparente sau mascate. Se dilată la umiditate
ridicată și se contractă la umiditate scăzută, de aceea este necesară prevederea,
prin proiect, a posibilității de mișcare a plăcilor (rosturi, garnituri).
Finisaje textile
Reprezintă unul din cele mai noi sisteme, fațadele din membrane
imper-respirante, care se lipesc pe suport și asigură protecție împotriva
agenților meteorici și radiațiilor UV, ca și transparența și aspectul de bază.
Sunt realizate din PVC sau politetrafluoroetilenă (PTFE).
Fațade cu zidărie aparentă și strat de aer ventilat
În punerea în operă a acestui tip de fațadă, alegerea corectă a cărămizilor
și mortarelor este deosebit de importantă. Pentru a evita decolorări sau pătări
ulterioare ale fațadei, se recomandă cărămizile arse la o temperatură de peste
1000°C, compușii chimici utilizați la producerea carămizilor fiind difuzați
compact în toată masa materialului. La astfel de fațade, în general, defectele
apar datorită alegerii incorecte a mortarelor sau a cărămizilor nepotrivite
pentru condițiile climatice specifice sitului. Pentru a asigura o ventilare
optimă, se recomandă asigurarea a minim 7500 mm² (de spațiu gol) la fiecare 20
m² de fațadă. Acest lucru se realizează fie prin prevederea unor goluri
protejate împotriva insectelor și pasărilor, fie prin utilizarea unor carămizi
cu goluri. Pentru a realiza fluxul de aer necesar ventilării, poziționarea
golurilor respective se face atât la partea superioară, cât și la partea
inferioară, în acest caz asigurându-se și scurgerea apei, în cazul în care aceasta
a pătruns în interior.
Finisaje din sisteme vii
Finisajele din sisteme vii se împart în două categorii:
1) Pereți vii (living walls): sisteme de structuri susținute pe
fațadele clădirilor în care sunt fixate containere cu mediul de creștere și
plante. Se pot asimila fațadelor cu alcătuire ventilată, date fiind
componentele sistemului.
2) Fațade verzi (green facades): fațade pe care se ridică plante
cățărătoare. Aceste plante au rădăcinile în solul spațiului de lângă clădire și
sunt susținute de structuri pe cabluri sau grile.
Mediile de creștere pot fi tradiționale sau hidroponice (care permit
cultivarea plantelor fără sol).
Mediile de
creștere:
1. Substrat în vrac
Se introduc săculeți cu
substrat de creștere în compartimentele containerului, containerele fiind în
general realizate din cutii din inox, membrane geotextile și incluzând sisteme
de irigare; pentru condițiile geo-climatice din România, această soluție nu se
recomandă, deoarece, în urma unui cutremur, există riscul de a se împrăștia
pământul. Aceste sisteme solicită atenție la întreținere: nu se prevăd în
locuri cu public (se usucă și curge pământul), trebuie înlocuit substratul în
vrac la 1 an (în interior) și 2 ani (în exterior), nu se prevăd la înălțimi mai
mari de 2,5 m.
2. Substrat din saltele
În general sunt realizate din
fibre (iută) sau din împâslituri naturale. Plantele se înlocuiesc la un
interval de circa 5 ani, deoarece rădăcinile colmatează saltelele. În general,
trebuie prevăzut un sistem de udare a plantelor, independent, care mărește
costurile de construcție și întreținere.
3. Substrat structural
Sunt module produse de firme
specializate, cu dimensiuni variate, în funcție de tipul de plante (inclusiv
grosimea elementelor) în care se controlează diferite caracteristici, ca de
pildă valoarea pH-ului sau cantitatea de apă. Durata de viață a acestor module
poate ajunge și la 15 ani. Sunt sisteme recomandate pentru zone cu vânturi
puternice, zone seismice, pereți cu înălțime mare.
4. Mediile de creștere hidroponice
Este vorba despre o
metodă de a crește plante utilizând soluții de apă cu nutrienți. Specific
acestei metode este faptul că plantele nu cresc în substraturi cu pământ. Nu
înseamnă că plantele cresc în mediu exclusiv apos, ci că rădăcinile stau în
soluția cu agenți nutrienți, aflați într-un mediu inert (perlit, vermiculit,
vată minerală,