Mănăstirile românești sunt de cele mai multe ori locații vii, în
continuă transformare, în ciuda liniștii autoimpuse, a vieții în
rugăciune și izolare. Se construiește, se renovează, se redimensionează,
chiar se modernizează, ținând cont prin arhitectură de zestrea
existentă, deseori valoroasă datorită unei biserici sau unui corp de
clădire cu valențe istorice importante. Mănăstirile românești sunt de cele mai multe ori locații vii, în
continuă transformare, în ciuda liniștii autoimpuse, a vieții în
rugăciune și izolare. Se construiește, se renovează, se redimensionează,
chiar se modernizează, ținând cont prin arhitectură de zestrea
existentă, deseori valoroasă datorită unei biserici sau unui corp de
clădire cu valențe istorice importante.
Mănăstirile românești sunt de cele mai multe ori locații vii, în continuă transformare, în ciuda liniștii autoimpuse, a vieții în rugăciune și izolare. Se construiește, se renovează, se redimensionează, chiar se modernizează, ținând cont prin arhitectură de zestrea existentă, deseori valoroasă datorită unei biserici sau unui corp de clădire cu valențe istorice importante. Nu foarte mare ca dimensiuni, cu o biserică parcă miniaturală, Mănăstirea Arnota merită atenția noastră grație istoriei, dar și noutăților apărute aici.
Mănăstirea Arnota, cu hramul ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, este un lăcaș de cult de prim rang pentru ortodoxia românească. Aici se află mormântul marelui voievod muntean Matei Basarab (domn între 1632 și 1654), unul dintre cei mai importanți ctitori de biserici din istoria Țărilor Române medievale – el fiind de asemenea ctitorul acestei mănăstiri.
Locație, ctitorie, istoric
Amplasamentul este unul deosebit de pitoresc, pe teritoriul comunei Costești – Vâlcea (la circa 50 km de reședința județului), în Munții Căpățânii, la o altitudine de 840 de metri. Pe teritoriul comunei Costești, localitate atestată documentar încă de la 1512, sub Neagoe Basarab, se află și alte lăcașuri de cult cu valoare istorică, precum Mănăstirea Bistrița (ridicată la 1494), Schitul Păpușa (secolul al XVI-lea), bisericile Peștera, Sfinții Îngeri, Peri și altele zidite înainte de 1800.
Conform tradiției orale, în timpul unui refugiu din calea invaziei turcești, Matei Basarab a decis construirea unei mănăstiri la Costești, fapt pe care l-a dus la bun sfârșit în anii 1633 – 1636, aici înmormântându-l apoi pe tatăl său, vornicul Danciu din Brâncoveni. Unele descoperiri arheologice au arătat că pe acest amplasament a existat de fapt o biserică și mai veche. Ctitoria a constat inițial în ridicarea bisericii din zidărie de cărămidă și piatră, a clopotniței de la intrare, ambele existente și azi, respectiv a unor chilii pentru călugări (în prezent, se află aici o obște de maici).
O contribuție importantă a avut și Constantin Brâncoveanu, care în anii 1705 – 1706, dar și mai devreme, înainte de a deveni domnitor, a refăcut-o și înfrumusețat-o ”întru bun gândul Domniei sale” – din acea perioadă datează pridvorul cu turlă al bisericii, ușile din lemn de castan superb sculptate, clopotele și tâmpla aurită, expusă acum la Muzeul Mogoșoaia.
O restaurare se datorează și domnitorului Barbu Știrbei, care reușește să refacă pagubele unui cutremur de la 1838, dar în același timp amenajează una din aripile mănăstirii ca loc de detenție pentru indezirabilii politici ai vremii.
Între 1852 și 1856, sub indicațiile arhitecților austrieci Julius Freywald, Johann Schlatter și Scarlat Benesch, pe lângă restaurarea necesară, mănăstirea a căpătat unele elemente neogotice care se pot vedea și azi la unul dintre corpurile de clădire rămase. În acea epocă era un ”trend” să fie modificată arhitectura bizantină cu una de inspirație occidentală, precum la Tismana, Mănăstirea Dealu și alte lăcașuri de cult ortodoxe.
O consolidare importantă, cu modernizarea clădirilor (adăugarea instalațiilor) a avut loc între 1954 și 1958, iar acoperișul de plumb actual al bisericii datează din 1979. În Ultimele decenii, s-au desfășurat lucrări importante, doar biserica și o aripă a clădirii amintind de vechea mănăstire, restul fiind refăcut din temelie.
Valoare arhitecturală și istorică
Biserica a fost construită în plan triconc, după una din tradițiile bizantine, având circa 14 m lungime și 3,5 m lățime la altar (5,6 m la abside). Bolțile se ridică începând cu cota 5,7 metri, iar turla de deasupra naosului are formă octogonală. La exterior se pot observa fundația de cărămidă și piatră, brâul în relief, ocnițele, zimții și alte elemente decorative realizate în cărămidă, arătând creativitatea meșterilor în utilizarea acestui material.
Pictura interioară actuală este cea a lui Stroe de la Târgoviște, realizată la 1644, cea din pronaos, de pe vremea lui Brâncoveanu, aparținând lui Ioanichie sin Preda. Ca și caracteristici, se pot observa chipurile sobre ale sfinților zugrăviți în fresce, albastrul cenușiu ca nuanță de fond, motivele vegetale și florale (vița de vie – simbol hristic, crinul – floarea regală). În pronaos îi regăsim pe ctitori, Matei Basarab și soția lui Elena, ținând în mână biserica, respectiv pe Danciu, tatăl lui, vel spătarul Preda, precum și pe Papa, tatăl lui Constantin Brâncoveanu. Desigur, se poate vedea și monumentul funerar al lui Matei Basarab, adus aici de la Târgoviște, unde fusese înmormântat inițial. Mormântul este sculptat cu elemente de armură și inscripționat în marmură albă (1658 – 1659) de Elias Nicolai, cel mai important sculptor transilvănean din secolul al XVII-lea.
În privința acoperișurilor, în afară de învelitoarea de plumb a bisericii, material oarecum tradițional și cu un aspect distinct (a fost folosit și la Catedrala Patriarhală din București), celelalte clădiri sunt acoperite momentan cu tablă din aliaj de cupru. O parte a rămas cu tabla zincată și vopsită în roșu anterioară. Se pot vedea și o serie de ferestre de mansardă, montate pentru valorificarea mai bună a spațiilor destinat chiliilor, unele accesorii pentru oprirea zăpezii, un sistem pluvial din cupru și chiar niște panouri solare pentru încălzirea apei. Anterior, chiliile erau acoperite toate cu tablă vopsită în roșu, cu ochiuri de acoperiș.
Trebuie să mai menționăm că în anii din urmă, monumentul istoric și de arhitectură de la Costești a avut numeroase probleme din cauza carierei de calcar din apropiere. Exploziile de acolo au provocat fisuri ale zidurilor și degradarea frescelor, fiind trase numeroase semnale de alarmă în acest sens, ceea ce facem și noi acum.