Ediția 2012 a Campionatului Mondial al Tinerilor Montatori de Acoperișuri s-a desfășurat într-un oraș elvețian cu o puternică tradiție în construcții, perfecționată în cei aproape 1.200 de ani de la prima atestare documentară: Lucerna.
Ediția 2012 a Campionatului Mondial al Tinerilor Montatori de Acoperișuri s-a desfășurat într-un oraș elvețian cu o puternică tradiție în construcții, perfecționată în cei aproape 1.200 de ani de la prima atestare documentară: Lucerna.
Ediția 2012 a Campionatului Mondial al Tinerilor Montatori de Acoperișuri s-a desfășurat într-un oraș elvețian cu o puternică tradiție în construcții, perfecționată în cei aproape 1.200 de ani de la prima atestare documentară: Lucerna. Orășelul din nordul Alpilor cu numai 72.000 de locuitori are o importantă școală superioară de inginerie în construcții și arhitectură, dovadă a respectului pentru patrimoniul construit care dă valoare spațiului din apropierea Lacului Celor Patru Cantoane.
La intersecția influențelor
Este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe din Elveția (chiar este capitala cantonului Lucerna) atât datorită construcțiilor, cât și peisajului marcat de lac, de râul Reuss care se varsă în acesta, respectiv de Alpii Elvețieni care se ridică în apropiere. Practic, Lucerna face parte dintr-o zonă urbană care cuprinde circa 17 orașe cu o populație totală de peste 250.000 de locuitori. Orașul s-a dezvoltat datorită proximității pasului Sankt Gotthard, timp de secole cel mai important punct de traversare a Alpilor pe axa nord-sud, astfel încât în 1798 Lucerna era capitala Republicii Elvețiene.
Arhitectura este una diversificată în sutele de ani de acumulări ale tradițiilor și influențelor din spațiul francez, germanic sau italian. Goticul târziu se îngemănează cu renascentismul, barocul, neoclasicul, Jugendstil-ul, eclectismul și, desigur, stilul specific caselor din Alpi și din nordul Europei realizate pe structură aparentă de lemn, cunoscute ca „Maison à colombages” (franceză), „Fachwerkhaus” (germană) sau „Tim-ber framing” (engleză). Acoperișurile, în consecință, au învelitori tradiționale: ce-ramică, zinc, ardezie sau cupru, iar pantele sunt foarte accentuate pentru a îndepărta rapid cei 1.200 de mm anuali de precipitații.
Cel mai vechi pod acoperit de lemn
Ca în foarte multe orașe ale acestei părți a Europei, zona urbană s-a dezvoltat în jurul unor fortificații care s-au păstrat mai mult sau mai puțin; în mod particular, lacul și râul au fost luate în calcul ca elemente defensive, fiind incluse în planurile construcțiilor militare, civile sau religioase. Unul dintre cele mai importante asemenea construcții este Podul Capelei (Kapellbrücke, numit așa datorită apropierii de o capelă a Sfântului Petru), un pod pietonal acoperit, din lemn, de 204 m lungime, care traversează râul Reuss. Datând din anul 1333, când a fost conceput ca parte a fortificațiilor orașului, a devenit faimos prin secolul al XVII-lea, când sub șarpantă au fost pictate 110 plăci triunghiulare verticale cu scene din viața patronilor spirituali al Lucernei: Sf. Leger și Sf. Maurice. Picturile pe scânduri din lemn de de molid, tei sau arțar, au fost realizate de un localnic catolic (Hans Heinrich Wägmann) în contextul Contrareformei, cu sprijinul financiar al familiilor bogate din oraș, care erau mulțumite să-și vadă în aceste scene măcar armurile. Din păcate, un incendiu din 1993, izbucnit de la o țigară aruncată neglijent, a distrus o mare parte din structura podului, și cele mai multe picturi de asemenea. Practic, doar vreo 30 dintre ele au putut fi restaurate și păstrate, iar multe dintre triunghiurile de sub șarpantă au rămas încă nerefăcute. Restaurat totuși cu peste 2 milioane de dolari, Kapellbrücke este în acest moment cel mai vechi pod acoperit de lemn din Europa și unul dintre simbolurile Elveției turistice.
Un alt simbol este Turnul de Apă care face parte din complexul aceluiași pod și este mai vechi cu 30 de ani decât acesta (se numește așa pur și simplu pentru că este construit în mijlocul apei). Trebuie spus că prezența accentuată a umidității are efecte vizibile asupra structurii și acoperișului podului și Turnului de Apă. Lemnul de rășinoase tratat al șarpantei are, ce-i drept, o rezistență mai bună după restaurare, dar învelitoarea ceramică este în cea mai mare parte a anului acoperită cu un strat gros de licheni, care o deteriorează în timp – nu mai puțin adevărat este că acel strat de vegetație capătă un oarecare rol protector, dar este insuficient.
Reperele orașului
Superba Biserică Iezuită, finalizată în 1677 de pe malul râului Reuss este considerată a fi prima biserică construită în stil baroc în Elveția și cea mai mare de acest fel multă vreme după aceea. Farmecul cu totul special este dat de sacristie și de stucaturile executate conform Școlii de la Wessobrunn, iar printre relicve se află roba de penitență a Sfântului Nicholas von Flüe, patronul spiritual al Elveției. Iezuiții și capucinii sunt cei care au contribuit foarte mult la răspândirea stilului baroc în această zonă, având drept caracteristică forma deosebită, în formă de… ceapă, a acoperișului clopotniței. Este o formă întâlnită preponderent și la acoperișurile bisericilor rusești, dar se regăsește foarte des și în arhitectura lăcașurilor de cult din Țările de Jos, unele dintre cele mai cunoscute edificii de acest gen putând fi admirate la Amsterdam.
Biserica Sf. Leodegar este de fapt cea mai importantă biserică a orașului Lucerna, având o istorie bogată și faima de a fi una dintre cele mai reușite edificii ale Renașterii Germane târzii. A fost construită între 1633 și 1639, în timpul Războiului de 30 de Ani, pe fundația unei bazilici romane care a ars în 1633. În timpul Reformei, a fost catedrală și reședință a Nunțiului Papal, iar din 1874 a devenit biserică parohială, în paralel cu rolul de mănăstire pe care îl avea deja de secole. Edificiul este vizibil de la mare distanță datorită celor două turnuri cu secțiune pătrată ale căror acoperișuri se ridică la înălțimea de 63 metri.
Lucerna nu are doar clădiri vechi, ci și „mostre” de arhitectură modernă prin excelență. Un exemplu este Centrul de Cultură și Conferințe (KKL), opera arhitectului Jean Nouvel. Aflat în vecinătatea lacului, acesta deține un interesant record: cel mai mare acoperiș în consolă (45 de metri!). Poate că elvețienii din Lucerna nu și-au dorit neapărat acest record, ci doar spectaculozitatea unui asemenea acoperiș și o arhitectură de calitate – lucruri asigurate cu prisosință. Centrul de Cultură și Conferințe a găzduit și festivitatea de premiere a câștigătorilor Campionatului Mondial al Tinerilor Montatori de Acoperișuri.