dacă? E frumos. Ați văzut ce culori fabuloase are toamna? Ruginiul frunzelor de
arțar, al boabelor de strugure, al crepusculului…
… al acoperișurilor… Păi da, trebuia să ajung și la
subiect cumva. Dar nu de frumusețea culorilor toamnei reflectate în strălucirea
țiglelor smălțuite ale bisericilor seculare vreau să vă povestesc – deși… poate
ar merita cândva – ci despre ce e SUB ele, sub elementele de învelitoare, sub
protecția la apă și zăpadă.
Adică – prozaic – despre termoizolație. Tocmai pentru că,
la fel ca greierașul lui Topârceanu (ce să fac, e poetul cu ale cărui opere
care am crescut) ”…toamnă gri / Nu credeam c-ai să mai vii / Înainte de
Crăciun”[2].
Așa că ne pregătim de toamnă.
Și uneori faptul că nu plouă prin învelitoare nu e
suficient: ar trebui să nu ne fie nici frig în spațiile de sub învelitoare, ar
trebui să nu apară umezeală, mai ales pe la tot felul de muchii, de intersecții
de planuri (la acoperișurile cu pante multiple).
Am fost solicitată vara asta să fac o expertiză. Fuseseră
probleme la învelitoare de la terminarea lucrării, dar dezvoltatorul,
atenționat de cumpărători, le-a tot rezolvat. Cu toate acestea, majoritatea
”victimelor” mi-au povestit variante ale aceleiași povești: în timpul gerului
năpraznic de astă… primăvară (prietenul meu Topârceanu n-a trăit o lună martie
cu accente glaciare, ca noi, să o privească pe doamna Primăvară ca pe o
vrăjitoare rea și ciufută), bieții oameni au făcut un frig năpraznic în
dormitoarele din mansarda cu pricina, temperatura neridicându-se peste 16°C.
De fapt totul se lega de grosimea termoizolației (și
evident de tipul de termoizolație). Există – după mine – o primă opțiune în
ceea e privește alegerea tipurilor de produse pentru un anumit subansamblu. M-a
întrebat cineva odată ce e mai bun: BCA-ul sau blocurile ceramice. Și am
răspuns – și dau același răspuns tuturor, indiferent dacă e vorba de pereți, ca
în cazul întrebării respective, sau de acoperișuri, ca acum – că fiecare produs
e bun dacă este produs conform rețetei și utilizat conform fișei tehnice (specificației).
Se poate discredita un produs bun, utilizat în mod nepotrivit și se poate
”salva” ziua, cu un produs atipic pus în opera bine (nu generalizăm: nu poate
ține piept ploilor o foaie de carton asfaltat – de exemplu – dar ea își poate
face cu succes datoria de protecție hidrofugă).
Revenind ”à nos moutons”: de când cu ideea de reabilitare
termică (chiar trebuie scris un articol pe tema aceasta: ce facem noi nu e mereu
reabilitare și deseori nici măcar termică), au fost declarate izolații termice
eficiente (dar multă lume uită de adjectivul ”eficient”) acele produse cu
coeficient de conductivitate termică mic, respectiv λ ≤ 0,065W/(mK). Cu alte
cuvinte, produsele din categoria polimerilor – polistiren, poliuretan,
poliisocianurat, poliester etc., sau cele din zona vatei minerale sau de
sticlă, pluta, sticla spongioasă, produsele pe bază de cânepă, lână, celuloză
etc., aerogelul și așa mai departe. Ce te faci însă cu gama de materiale și
produse care nu știu că au fost excluse și se comportă, nefericitele, ca
autentice termoizolații: produsele pe bază de BCA, pe bază de betoane ușoare
(cu perlit, granulit, Keramzit și similare)… Că vrem sau nu, în alcătuirile
constructive ele trebuie tratate ca izolații termice, respectiv trebuie luate
măsurile corespunzătoare să se împiedice pătrunderea vaporilor de apă în masa
lor. De ce? Unde intră apa, iese aerul, iar ceea ce izolează nu este materialul
însuși, ci aerul încapsulat, stagnant.
Și care e de fapt problema? Ca să asigurăm aceeași
performanță de izolare termică, putem utiliza materiale diferite cu grosimi
diferite: cu cât mai mic e λ, cu atât mai mică e grosimea necesară a protecției
termice. Dacă λ e mare, e nevoie de o grosime mare, ca să compenseze
proprietatea de conductivitate termică mare a materialului. Și cu cât e mai
gros, cu atât e mai greu; și e greu-greu, câteodată: BCA, produsele pe bază de
betoane ușoare, cu λ cuprins între 0,1W/(mK) și 0,2 W/(mK) au nevoie de mult
mai multă ”carne” ca să atingă aceeași izolație termică cu, să zicem,
aerogelul, care are coeficientul de conductivitate termică între 0,014 W/mK și
0,019 W/mK (da, știu, am ales un caz
extrem).
Dar…
Am pus 10 cm de polistiren la învelitoare, avem o mansardă
minunată (pentru cine s-a apucat de frunzărit revista stând în sala de
așteptare la dentist: mansarda e un pod locuibil), nu ne ninge, nu ne plouă
dar… ne îngheață respirația în casă. De ce? Pentru că grosimea ar trebui să
fie, conform normelor noastre, cam de două ori mai mare. Dacă mă întrebați pe
mine, cam de două ori și jumătate. Insuficienta grosime a izolației face să se
piardă căldura din interior spre exterior (noi simțim că ”ne trage”); vara, din
aceleași considerente e zăpușeală și căldură mai mare decât în spații mai bine
izolate.
Temperatura mica pe suprafața interioară poate conduce la
condens, adică la trecerea din stare gazoasă a vaporilor de apă din aer, în
stare lichidă. Cantitatea de vapori de apă pe care o poate asimila aerul
variază cu temperatura: la temperaturi înalte, aerul are capacitatea de a
acumula mai mulți vapori de apă decât la temperaturi joase (glumind: ce,
vaporii de apă or fi tâmpiți să stea să dârdâie la -15°C ?! Stau în casă, că-i
mai cald…). Dincolo de glumă, fenomenul fizic rămâne: în vecinătatea unui
obiect rece, aerul se răcește și el, astfel încât nu mai poate acomoda aceiași
vapori pe care îi găzduia la o temperatură mai ridicată. Surplusul de vapori
condensează, adică trec din stare gazoasă în stare lichidă. Se întâmplă de câte
ori scoatem o bere din frigider, vara, la terasă: se umple de broboane de apă.
Și iar ne întoarcem la oile noastre: dacă e frig în
cameră, în spațiile care sunt în contact cu exteriorul este și mai frig, iar
toate intersecțiile dintre planuri – muchii de pereți, intersecții cu tavanul
etc. – sunt și mai reci. Acolo apare condensul.
Mai departe: dacă apa nu trece prin învelitoare, dar
poala învelitorii nu a fost bine închisă, vântul s-ar putea să treacă pe sub
învelitoare și să accentueze senzația de frig.
Ce vreau să spun cu toată această poveste: nu e suficient să am o protecție la apă; trebuie să am întregul
ansamblu bine gândit, proiectat, bine construit.
Urându-vă o toamnă frumoasă, rămân a dumneavoastră
Ana-Maria Dabija
[1]George Topârceanu – Rapsodii de toamnă
[2]George Topârceanu – Balada unui greier mic