Despre Catedrala Notre-Dame de Paris am mai vorbit într-o ediție trecută, când ne-am ocupat de istoria și arhitectura sa. Acum avem însă altă temă, și anume incendiul care a afectat-o major în 2019, cu pagube în special la nivelul acoperișului, respectiv ampla lucrare de reabilitare care s-a desfășurat până în toamna acestui an. În septembrie 2025 se anunța că au fost finalizate lucrările de refacere a acoperișurilor celor două turnuri, iar publicul poate vizita turnul de sud urcând cele 424 de trepte ale scării de stejar recent montate. Vor mai fi lucrări de restaurare, așa cum au fost în nenumărate rânduri, dar în principiu se poate spune că refacerea catedralei s-a încheiat, mai mult sau mai puțin oficial.
Minute de foc
Pe 15 aprilie 2019, în jurul orei 18.20, parizienii care se îndreptau spre terasele din centrul orașului și turiștii care se plimbau pe malurile Senei văd cu mirare mici dâre de fum ieșind din acoperișul Catedralei Notre-Dame. În catedrală, sună alarma de incendiu; vizitatorii și participanții la slujbă sunt evacuați, iar câțiva oameni de pază sunt trimiși să găsească sursa fumului, dar aceștia se întorc fără nicio informație. În următoarele zeci de minute, până când își dau seama că nu căutaseră în locul potrivit și urcă încă o dată sute de trepte până în podul sacristiei, unde era de fapt problema, incendiul se întețește și își arată adevărata amploare: din acoperiș încep să iasă limbi de foc și fum gros. Pompierii sunt chemați abia la 18.51, iar aceștia sosesc pe rând în următoarele 10 minute. Trecătorii sunt evacuați de pe întreaga Île de la Cité, insula de pe Sena unde se află Notre Damme; sunt evacuate inclusiv apartamentele din zona adiacentă catedralei. La ora 19.17 acoperișul navei centrale și fleșa (vârful ascuțit al acoperișului, pe structură de lemn, ridicat deasupra transeptului) sunt deja în flăcări, iar la 19.50 acestea se prăbușesc, antrenând în cădere peste 750 de tone de lemn ars, piatră și plumbul învelitorii clădirii, care însemna mai bine de jumătate din greutate. Din fericire, tavanul construcției rezistă în câteva locuri importante, datorită bolților de piatră în arc frânt, și nu permite ca tot acoperișul în flăcări să se prăbușească în interiorul catedralei. În aparență, atunci incendiul se reduce în intensitate, dar pompierii sunt prevăzători și ridică două tunuri de apă cu braț articulat la înălțime, cu care aruncă continuu apă și materiale de stingere. Apa este extrasă din râu și trimisă unde este nevoie, dar la presiune mică, din mai multe motive: pentru a nu devia flăcările și gazele fierbinți spre interiorul clădirii, pentru că apa ar deteriora și mai mult artefactele (inclusiv prin greutatea ei), iar piatra răcită prea brusc ar crăpa, ceea ce putea însemna slăbirea structurilor. S-a încercat pe cât posibil intervenția din interior, pentru a proteja cât mai mult prețioasele obiecte și detalii de arhitectură ale lăcașului de cult. Elicopterele nu puteau fi folosite, din cauza curenților ascensionali, dar au fost utilizate drone pentru a prelua atât imagini obișnuite, cât și în infraroșu, folosind camere cu termoviziune. Au fost folosiți, de asemenea, roboți care orientau furtunele cu apă, în special în locurile unde cădeau resturi arzânde și plumb topit. În mijlocul focului erau temperaturi de până la 800°C. La un moment dat, apare un nou focar violent, de data aceasta în turnul nordic, intensificat de vântul care bătea dinspre sud. În turnuri sunt clopote imense, cu greutăți de 1 la 13 tone, care dacă ar cădea ar produce distrugeri capitale. Pompierii se concentrează acolo, știind că acoperișul navei cedase deja, dar presiunea apei e prea mică din cauza înălțimii. Circa 400 de pompieri s-au luptat cu flăcările, iar unii dintre ei au fost adevărați eroi, urcând în podul și în turnurile pe cale să se prăbușească. Eroi au fost și alți angajați ai echipelor de intervenție care au format un lanț uman pentru a salva obiecte de preț din catedrală. Pe la ora 21.45, lucrurile par că sunt sub control, dar abia peste o oră se anunță că incendiul a fost oprit. Pe timpul nopții, s-au mai prăbușit câteva bolți. Incendiul a fost declarat stins oficial abia pe 16 aprilie la ora 9.50. De acum puteau începe evaluările dezastrului.
Urmările sinistrului
În toată această nenorocire, a existat și un dram de noroc. Acoperișul de la Notre-Dame intrase într-un proces de restaurare de câteva luni, care urma să coste circa 2,5 milioane de euro, asigurați de statul francez. În jurul fleșei fusese ridicată o schelă mare – se pregătea înlocuirea învelitorii din plumb și restaurarea sculpturilor din cupru de la acest nivel, care se acoperiseră în timp cu un strat gros de oxid verzui. Aceste șaisprezece statui, extrem de valoroase, fuseseră demontate chiar cu câteva zile înainte și, astfel, au fost salvate din start. De asemenea, fuseseră scoase din clădire mai multe opere de artă, pentru a fi protejate în timpul renovărilor; doar relicvele rămăseseră, dar erau amplasate într-o zonă în care incendiul nu a ajuns.
Să vedem însă care au fost distrugerile. În partea de sus a zidurilor, s-au produs pagube, dar structura principală a rămas intactă în mare parte – fațadele, turnurile, contraforții, chiar ferestrele cu vitralii. Unele vitralii de secol XIX au fost afectate, topindu-li-se îmbinările de plumb, dar cele trei rozete principale din secolul al XIII-lea au fost departe de orice pericol. Bolțile au fost salvate parțial, iar renumita orgă cu peste 8.000 de țevi, din secolul al XVII-lea, deși nu a fost expusă la foc sau lovituri, era afectată de apă. Bineînțeles, interiorul a fost acoperit cu funingine, mai ales în partea superioară, iar băncile au fost în bună parte distruse. Din acoperiș a rămas mai puțin de o treime, iar pardoseala de marmură a fost parțial distrusă de resturile căzute ale acoperișului în flăcări. Relicvele religioase au fost salvate, așa cum am spus: coroana de spini (despre care se spune că a stat pe capul Mântuitorului la răstignire), o bucată din crucea pe care a fost răstignit Isus, tunica Sfântului Ludovic, statuia din piatră a Fecioarei, din secolul al XIV-lea.
O discuție aparte a vizat gestionarea poluării cu plumb, deoarece vaporii acestui metal, proveniți de la acoperișul incendiat, s-au împrăștiat peste tot orașul. Locuitorilor din zonele adiacente catedralei, autoritățile le-au recomandat ștergerea obiectelor cu o cârpă umedă, dar metalul va pluti în atmosferă încă mult timp. Măsurătorile au arătat o creștere sensibilă a nivelului de plumb în aer, în contextul în care Parisul se confrunta deja cu o problemă în acest sens: aerul din interiorul locuințelor avea o concentrație de plumb de 5 ori mai mare decât prevedea legislația – iar aceasta din cauza numeroaselor acoperișuri ale clădirilor istorice. Ploaia spală acest plumb și îl împrăștie sub formă de particule mici în atmosferă, dar atunci au fost detectați izotopi ai metalului, ceea ce însemna că acea creștere a apărut în urma incendiului. Ulterior, numeroase organizații și voci din mass-media au atras atenția asupra lipsei de măsuri sau de precauție în timpul efectuării lucrărilor de refacere a acoperișului, măsuri menite să reducă efectele nocive asupra sănătății; după cum se știe, intoxicația cu plumb poate degrada sănătatea oamenilor și declanșa o boală severă, numită saturnism.
Neglijență, scurtcircuit sau… ce?
Cele mai multe suspiciuni privind originea incendiului vizează un scurtcircuit sau o supraîncălzire a circuitelor electrice. Ancheta procurorilor care a urmat să stabilească cauzele (anchetă deschisă chiar în noaptea incendiului) nu a avut o concluzie categorică din partea pompierilor, deși s-au făcut eforturi consistente. De fapt, abia peste vreo zece zile de la incendiu anchetatorii au putut avea acces la acoperiș, timp în care structurile respective au fost securizate. A fost exclusă ipoteza unui act criminal, iar primele bănuieli au fost: fie un scurtcircuit, fie o țigară aprinsă, fie vreun aparat de-al muncitorilor lăsat deschis (în acele zile se lucrase la cositorirea unor elemente de plumb la acoperiș). Ultima variantă a fost exclusă, deoarece în acea zi nu se lucrase acolo cu temperaturi ridicate. Rămăseseră, așadar, două variante: scurtcircuit sau țigări aprinse – și chiar au fost găsite pe schele mucuri de țigări, deși fumatul fusese interzis pe șantier. O echipă de constructori a admis că s-a fumat, dar a negat posibilitatea ca incendiul să pornească de la o țigară nestinsă, deoarece ei plecaseră de pe șantier cu mult timp înainte. Bănuielile au vizat, desigur, și funcționarea defectuoasă a instalațiilor electrice din pod, dar acestea fuseseră limitate strict – se renunțase la toată aparatura, pentru a elimina din zonă orice potențială sursă de incendiu. Este cunoscut faptul că un pod vechi, cu lemn putrezit, conține foarte multă pulbere extrem de inflamabilă, deci aici orice sursă de temperaturi ridicate este riscantă. Fleșa fusese construită în secolul al XIX-lea, dar unele bârne din șarpantă erau originale, de secol XIII și, din cauza găurilor în învelitoare, multe erau putrezite. S-a văzut că incendiul, odată pornit, a avut o viteză de răspândire incredibilă. Poate că, pe lângă senzorii de fum, un sistem de stingere cu sprinklere nu ar fi fost o idee rea, mai ales că accesul spre acoperiș este extrem de anevoios.
Totuși, exista instalația electrică pentru clopote, care a trezit bănuieli destul de serioase, și instalația electrică de șantier care fusese montată pe schele, pentru iluminat, lifturi și aparatură specifică. Au fost găsite unele imagini de tip time-lapse (luate la anumite intervale de timp) care arătau cum fumul a început să se înalțe de la baza unui turn. S-a făcut deseori o paralelă cu incendiul din 1992 de la castelul Windsor (Anglia), aparținând Coroanei Britanice, la care ancheta a arătat că focul a pornit de la o draperie care stătea lipită de un spot electric. Anchetatorii de la Notre-Dame au sperat că, pe măsură ce vor fi luate probe de cenușă din diverse locuri, situația va deveni clară, dar realitatea este că nici până în acest moment nu au fost găsite dovezi incontestabile. În schimb, s-au constatat unele nereguli privind respectarea normelor de prevenire a incendiilor, ceea ce a permis transformarea unui foc mic într-un dezastru. Specialiștii în securitatea la incendii sunt de părere că aici ar fi greșit să se limiteze responsabilitatea la o singură cauză, fiind vorba despre o realitate complexă, în care detaliile sunt extrem de importante, iar problemele sunt și de ordin organizatoric. Într-adevăr, pompierii făcuseră exerciții de intervenție chiar la catedrală, se făceau inspecții regulate și exista permanent un pompier acolo. Dar ancheta a scos la iveală următoarele fapte: sistemul de alarmă avea indicații confuze, angajatul responsabil era nou și obosit, pentru că făcea o a doua tură continuă de 8 ore, iar procedurile nu se respectau totdeauna, lăsând multe aspecte neverificate.
Repere de șantier
Refacerea Catedralei Notre-Dame a devenit imediat un obiectiv național al francezilor. Pentru prima dată în ultimele două secole, în 2019 nu s-a ținut aici liturghia de Crăciun. Imediat au început să sosească donațiile, astfel că în următorii doi ani se strânseseră mai bine de 840 de milioane de euro. Ținta a fost ca reabilitarea să avanseze suficient pentru ca lăcașul de cult să fie redeschis în 2024, ceea ce s-a întâmplat în luna decembrie a acelui an, deși unele lucrări continuă și azi.
Catedrala a fost închisă imediat după incendiu, dar reconstrucția nu a început imediat; nici nu era bine, dată fiind importanța și complexitatea lucrărilor. Bineînțeles, la început au fost luate măsurile necesare pentru punerea în siguranță a construcției și au început consultările în cadrul Comisiei Naționale pentru Patrimoniu și Arhitectură, care a prezentat planurile de restaurare abia în iulie 2020. Adică… în plină pandemie COVID-19. Zona acoperișului și a fleșei trebuia readusă la forma pe care i-o dăduse în secolul al XIX-lea Eugène Viollet-le-Duc, respectând materialele originale – structura din lemn de stejar și învelitoarea din plumb, deși au existat propuneri și pentru materiale mai moderne, nu atât de vulnerabile la incendiu.
Prezența masivă a plumbului a reprezentat o problemă și pentru restauratori, atât la interior, cât și pe exteriorul clădirii. Oxizii de plumb, proveniți din topirea acoperișului, acopereau pereții și obiectele în cele mai mici detalii. Au fost implicate numeroase centre științifice și laboratoare care au căutat o metodă cât mai puțin distructivă de a îndepărta acești oxizi de pe piatră, metal, sticlă sau lemn. Soluțiile au fost găsite și, cel puțin pentru vitralii, a fost o bună ocazie ca acestea să își recapete claritatea de altădată.
Lucrările efective au început, desigur, cu elementele de rezistență. O atenție deosebită trebuia acordată nu doar bolților care cedaseră, ci și celorlalte elemente de susținere, care deveniseră instabile din cauza incendiului. În prima parte a anului 2023 au fost închise majoritatea bolților de piatră căzute; în luna mai erau asamblate la Anvers traveele din stejar care să susțină acoperișul, urmând a fi transportate și montate la fața locului. Abia de aici putea începe refacerea acoperișului, curățarea zidurilor și a ornamentelor din piatră. O bună parte dintre decorațiunile turlei căzute erau din lemn placat cu metal, acestea fiind refăcute cu ajutorul tâmplarilor din Lorena (ca și originalele), care au urmat desenele și indicațiile a numeroși arhitecți și ingineri structuriști, dar au beneficiat și de sprijinul silvicultorilor francezi, care trebuiau să facă rost de un lemn de calitate. În septembrie, acoperișul începea să prindă contur, susținut de o adevărată pădure de grinzi (circa 100) asamblate conform tehnicilor de construcție medievale și fotografiilor existente. Tot atunci erau refăcute frontoanele din piatră sculptată și erau asamblate statuile de piatră aferente. Erau solicitate tot mai multe firme specializate în restaurare de monumente istorice, care nu se poate spune că lipsesc în Franța. Astfel, în decembrie 2023 fleșa catedralei se înălța ca odinioară, până la 96 de metri. Tot în vara acelui an au început lucrările de montare a corului bisericii și a mobilierului interior, care s-au finalizat în ianuarie 2024. Ulterior, a fost montată pe acoperiș crucea cu coroană, de 12 metri înălțime, proiectată de Viollet-le-Duc și restaurată după incendiu. O faimoasă statuie medievală a îngerului cu trâmbiță fusese distrusă complet și a trebuit refăcută în atelier, apoi montată în cel mai înalt punct al frontonului de vest. În septembrie 2024, clopotele au revenit în catedrală, după o revizie atentă, iar în mai 2025 a fost construită o spectaculoasă scară în spirală, cea mai mare din lume de acest fel. În iulie 2025, se remontau și statuile de cupru restaurate, iar în septembrie cele două turnuri clopotniță erau declarate complet refăcute.