O călătorie în Marea Britanie, în cadrul căreia sunt vizitate orașele
remarcabile ca arhitectură și urbanism, se poate încheia cu o concluzie
importantă: locuitorilor acestor insule le-a plăcut goticul. Le-a plăcut
atât de mult, încât, după o epocă medievală glorioasă, în care au
apelat din plin la elementele acestui stil de arhitectură, aducându-i
inovații notabile, l-au reinventat în secolele al XVIII-lea și al
XIX-lea pentru a-l implementa de câte ori au simțit că trebuie să își
reafirme specificitatea.O călătorie în Marea Britanie, în cadrul căreia sunt vizitate orașele
remarcabile ca arhitectură și urbanism, se poate încheia cu o concluzie
importantă: locuitorilor acestor insule le-a plăcut goticul. Le-a plăcut
atât de mult, încât, după o epocă medievală glorioasă, în care au
apelat din plin la elementele acestui stil de arhitectură, aducându-i
inovații notabile, l-au reinventat în secolele al XVIII-lea și al
XIX-lea pentru a-l implementa de câte ori au simțit că trebuie să își
reafirme specificitatea.
O călătorie în Marea Britanie, în cadrul căreia sunt vizitate orașele remarcabile ca arhitectură și urbanism, se poate încheia cu o concluzie importantă: locuitorilor acestor insule le-a plăcut goticul. Le-a plăcut atât de mult, încât, după o epocă medievală glorioasă, în care au apelat din plin la elementele acestui stil de arhitectură, aducându-i inovații notabile, l-au reinventat în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pentru a-l implementa de câte ori au simțit că trebuie să își reafirme specificitatea. Acest lucru este evident nu doar în cazul unor construcții faimoase, precum Palace of Westminster sau Tower Bridge (Londra), ci și în cadrul unor clădiri obișnuite, care astfel au căpătat monumentalitate, personalitate și o puternică încărcătură simbolică. Cu atât mai mult, au beneficiat de această abordare clădirile destinate unor instituții – administrative, de învățămând, spitale, spații comerciale etc. Oxford și Cambridge, două dintre cele mai renumite orașe universitare din lume, abundă în clădiri gotice și neo-gotice, ca o demonstrație a unei filosofii de viață ce merită transmisă noilor generații formate aici.
Gothic Revival
Goticul de inspirație franceză, apărut în bună măsură pe filiera cuceritorilor normanzi, a înflorit în Anglia aproximativ între 1180 și 1520, evoluând ca peste tot din stilul romanic, cu aceleași elemente de bază: ogive, contraforți, turnuri, sculpturi și decorațiuni exterioare, rozase etc. Cu trecerea timpului, a căpătat în insulele britanice o evoluție paralelă față de continent, lucru care se poate observa la catedralele și castelele medievale, iar adoptarea preceptelor Renașterii oficializate la Florența, în secolul al XV-lea, a trebuit să mai aștepte încă un secol, chiar două. În plus, perioada de căutări renascentiste, baroce ori neoclasice nu a durat prea mult în preferințele insularilor, pentru că în secolul al XVIII-lea ei au revenit la un gotic de inspirație academică, ceea ce mai târziu avea să devină neogotic, romantic, istorist, Gothic Revival, gotic victorian sau Jigsaw Gothic… denumiri ale aceluiași stil, cu mici diferențe de interpretare. Dat fiind statutul de mare putere colonială, de fapt unica superputere a epocii, în secolul al XIX-lea acest stil a fost răspândit peste tot unde britanicii au colonizat și au avut emigranți, din Statele Unite și Canada până în Australia și Noua Zeelandă, ultimele ecouri răzbătând în secolul trecut, în epoca interbelică.
Rădăcini istorice, politice, culturale
Neogoticul, această reevaluare din secolele al XVIII și al XIX-lea a catedralelor și castelelor medievale, ca o reacție la neoclasicismul devenit nesemnificativ pentru o societate europeană aflată într-o nouă căutare de sine, în contextul industrializării, a avut o istorie la fel de glorioasă, ca și imaginarul luat ca referință de marii colonizatori. Este cumva firesc faptul că acest nou stil a apărut în Anglia, începând cu anii 1740, pe măsură ce ideile romantismului deveneau tot mai răspândite: afirmarea națiunilor, glorificarea și mitizarea trecutului (în special a Evului Mediu), prioritatea sentimentelor, imaginația, aspirația spre libertate, spre absolut, exoticul, natura în forme originare, dar și crearea de paradisuri artificiale, care să imite natura netulburată de om. Una dintre primele tentative romantice în arhitectură a fost construirea la mijlocul secolului al XVIII-lea a castelului Stawberry Hill, de către Horace Walpole. Așa a apărut stilul neogotic și, chiar dacă la început a fost luat în derâdere, în următorul secol a fost dezvoltat în forță – au apărut Palace of Westminster (1837 – 1860) și Tower Bridge, două clădiri de referință pentru arhitectura engleză.
Neogoticul este puternic înrădăcinat în mentalitatea britanică, în special engleză; el a apărut în contextul renașterii Bisericii Anglicane, îngrijorate de nonconformismul religios care afecta societatea. Nu trebuie uitatt ”medievalismul” și pasiunea pentru istorie a tot mai multor englezi, care porneau goana după vestigii arheologice, în Marea Britanie și în toată lumea.
De asemenea, au existat și rațiuni politice: neoclasicul rațional și radical, pe atunci la putere pe continent, a început să fie asociat cu republicanismul și liberalismul excesiv, în timp ce elita engleză își dorea o societate mai conservatoare, mai tradițională și, desigur, fidelă monarhiei. Literatura gotică și cea romantică sunt edificatoare în acest sens.
Industrializarea a devenit și el o problemă pentru identitatea britanică, care a început să vadă cu alți ochi societatea medievală, ca pe o adevărată ”Epocă de Aur”. O reacție neogotică a apărut imediat atât în Scoția, unde putem vedea multă lucrări de gen, cât și și peste Canalul Mânecii, răspândindu-se în întreaga Europă, iar apoi în țările colonizate de europeni.
Gothic Revival nu este limitat la arhitectură; decorațiunile din Evul Mediu au fost reluate și reinterpretate la nivelul fațadelor, acoperișurilor, interioarelor. Arcadele ascuțite, acoperișurile cu pantă abruptă, sculpturile fantastice, dantelăria în piatră, nișele, ferestrele largi cu vitralii uneori, heraldica – toate acestea se regăsesc și în clădirile neogotice. Învelitorile de culoare gri sunt de cele mai multe ori realizate din ardezie, cu excepții în cazul cupolelor, acoperite cu tablă de zinc sau plumb. O atenție deosebită este acordată porților monumentale, care devin loc de expunere a însemnelor heraldice ale fondatorilor.
Iată așadar cum arhitectura gotică a supraviețuit secolelor, devenind una dintre cele mai populare stiluri. În fond, Statele Unite ale Americii au cele mai multe clădiri de acest tip, în perioada din jurul anului 1900 începând să fie folosit inclusiv metalul și sticla ca materiale de construcție.
Tower Bridge, renumitul pod londonez de pe Tamisa, a fost construit în 1888 – 1894 sub indicațiile arhitectului Horace Jones, în stil neogotic, luându-și numele de la Turnul Londrei, aflat în imediata apropiere, pe malul nordic. Cu o lungime de 244 de metri și o înălțime de 65 de metri, podul are două turnuri legate prin pasarele la nivelul superior, iar trecerea automobilelor de face pe zona mobilă, care poate fi ridicată la trecerea vaselor pe Tamisa.
Oxford, oraș situat la circa 80 km nord-vest de Londra, s-a dezvoltat în jurul instituțiilor de învățământ existente aici de aproape un mileniu – prima a apărut în anul 1096, evoluând puternic de la 1167, odată cu sosirea unor profesori formați la Universitatea din Paris. Până atunci, aici era o simplă localitate cunoscută mai mult pentru vadul ce permitea trecerea Tamisei cu carul, iar sosirea profesorilor și prezența studenților au fost privite la început cu reticență de localnici, care au declanșat câteva conflicte cu universitarii, unele soldate chiar cu crime. Nu a fost prima și nici ultima situație în care intelectualii au fost suspectați de lucruri necurate… Lucrurile au devenit atât de neplăcute, încât o parte dintre profesori au părăsit Oxfordul și au plecat în 1209 la Cambridge, unde au înființat o nouă universitate, devenită faimoasă la rândul ei. Anul 1167 este considerat așadar momentul apariției Universității Oxford, cea mai veche instituție de acest gen din spațiul anglo-saxon. Regele Henric al II-lea s-a îngijit de buna funcționare, interzicând în același timp ca studenții englezi să mai studieze în străinătate, în special la Paris. În prezent, la Oxford funcționează 39 de colegii independente și universitatea care este finanțată de stat, acestea oferind educație unui număr de circa 17.000 de studenți.
Tom Tower este un turn din Oxford, aflat deasupra intrării în colegiul Christ Church, numit așa datorită clopotului său ”Great Tom”. Acest turn pătrat continuă spre cupolă sub formă octogonală și a fost conceput în stil gotic târziu, între anii 1681-1682. Arhitectura aparține cunoscutului Christopher Wren, unul dintre marii creatori ai Londrei de după incendiul din 1666, fost student el însuși la Wadham College din Oxford. Conform propriei declarații, Wren a ales acest stil pentru a fi în acord cu fondatorii bisericii (printre care și Regele Henric al VII-lea), devenind de fapt un precursor al neogoticului într-o epocă în care nimeni nu mai construia așa ceva. Mai târziu, în 1732-1734, datorită modelului dat, au apărut și alte clădiri de inspirație gotică, în cadrul colegiului și în vecinătatea catedralei Christ Church, iar aceste replici au devenit contagioase pentru tot Oxfordul. Wren este, printre altele, arhitectul ”responsabil” de Catedrala St Paul din Londra, Greenwich Hospital și de multe construcții monumentale din Oxford, cele mai multe în stil baroc sau neoclasic și mai puțin de factură gotică.
Cambridge, amplasat la aproximativ 80 km nord-este de Londra, este de asemenea un oraș universitar renumit (22.000 de studenți), al doilea ca vechime din Marea Britanie, după Oxford. Universitatea a apărut în secolul al XIII-lea, pe lângă mănăstirile dominicane și franciscane existente aici, de care a reușit să se separe în 1290. Notorietatea ei a crescut în urma faptului că aici au predat profesori prestigioși, precum umanistul olandez Erasmus din Rotterdam, sau Isaac Newton, care a predat matematica și fizica. Încă există aici un colegiu înființat în 1284, Peterhouse, precum și King’s College Chapel, construcție renumită din 1446, ridicată la cererea regelui Henric al VI-lea. Importantă este și înființarea de către Henric al VIII-lea în 1534 a editurii Cambridge University Press, cea mai veche instituție de acest gen din lume cu activitate continuă. Având sediul în Clădirea Pitt, o construcție de factură gotică, în prezent tipărește manuale și lucrări științifice, având birouri și depozite în toată lumea – New York, Madid, Cape Town, Melbourne, New Delhi, Tokyo etc.
King’s College Chapel este un minunat exemplu de arhitectură gotică târzie, începută în 1446 sub Henric al VI-lea și finalizată abia 7 decenii mai târziu, din cauza Războiului Rozelor (vitraliile au fost realizate în 1531). Acest lăcaș de cult a fost o importantă sursă de inspirație pentru foarte multe clădiri construite ulterior în centrul universitar în stil neogotic.
Capela are o lungime totală de 88 m și o lățime 12 m, la interior înălțimea fiind de 24 m (29 m la exterior) – cea mai înaltă boltă gotică la acel moment, datorată unui meșter de excepție – John Wastell. Iluminarea interioară este asigurată în timpul zilei de vitralii fine, iar deasupra altarului este expusă ”Adorația magilor” de Rubens, tablou pictat în 1634 pentru o mănăstire din Belgia. În timpul Războiului Civil britanic, capela a fost folosită ca loc de antrenament pentru trupele lui Oliver Cromwell, dar a scăpat fără pagube majore, deoarece Cromwell însuși a fost student la Cambridge și probabil a dat ordin să nu se deterioreze zidurile (se pot vedea încă o serie de desene ale soldaților din acea vreme).
St John’s College este un colegiu constitutiv al Universității din Cambridge, fondat de Lady Margaret Beaufort, mama Regelui Henric al VII-lea, având un puternic rol caritabil și de promovare a educației și cercetării (aici au studiat viitori miniștri, scriitori, oameni de cultură renumiți, înalți prelați și 10 câștigători ai Premiului Nobel!). Poarta principală este o construcție monumentală cu turnuri crenelate, marcată de însemnele heraldice ale fondatorilor. Stema colegiului de deasupra intrării este flancată de două animale mitice, cunoscute ca ”yales”, cu cozi de elefant, corpuri de antilopă, capete de capră și coarne întoarse. Deasupra se află sculptura Sfântului Ioan Evanghelistul, acoperit de un tabernacol realizat chiar de către William Swayne, constructorul edificiului principal.