Palatul Culturii din Târgu Mureș (Kultúrpalota) este una din cele mai reprezentative clădiri Belle Époque din Transilvania. Monumentul, ridicat între anii 1911–1913 prin eforturile primarului György Bernády, se impune atât prin decorația interioară, cât și prin cea exterioară. În prezent aici funcționează mai multe instituții de cultură, precum Filarmonica de Stat, Biblioteca Județeană și Muzeul de Artă.
Istoria
Ideea edificării unei case de cultură în Târgu Mureș a apărut în anul 1907. Primarul György Bernády, o personalitate erudită și ambițioasă care a susținut permanent modernizarea orașului, a convins Consiliul Orașului să aprobe acest proiect. Ideea a venit datorită unui proiect național în cadrul căruia guvernul de la Budapesta a alocat credite pe termen lung pentru orașele mici și mijlocii cu scopul construirii centrelor de cultură la împlinirea a 40 de ani de la încoronarea Împăratului Franz Josef. Planurile clădirii au fost realizate de arhitecții Marcell Komor și Dezső Jakab care au mai lucrat la construcția Primăriei Târgu Mureș (astăzi sediul Consiliului Județean și Prefecturii) însă programul iconografic și decorarea exterioară și interioară au fost rezultatul muncii membrilor coloniei artistice de la Gödöllő (Körösfői-Kriesch Aladár, Nagy Sándor, Sidló Ferenc etc.). Pentru amplasament s-a luat în considerare parcelarea întocmită în anul 1905, şi anume, latura dinspre actuala stradă George Enescu, cu cele 9 parcele. Iniţial, clădirea a fost concepută cu maximum două etaje, amplasamentul ales fiind adus la cunoştinţa locuitorilor, concomitent cu desfăşurarea activităţii de selecţie a proiectelor. Ulterior însă primarul Bernády György propune ca lucrarea să continue și peste etajul II, astfel încât edificiul să ajungă la trei etaje peste parter și mezanin. Această suplimentare este motivată de faptul că şcoala de muzică (conservatorul) nu avea spaţiu suficient. De-a lungul existenței sale, clădirea a fost în câteva rânduri renovată, ultima intervenție de substanță petrecându-se chiar în ultimii ani când, din cauza deteriorării unor elemente de acoperiș, s-a decis înlocuirea lor în cel mai scurt timp, pentru a fi evitate infiltrațiile. Astfel au fost schimbate grinzile de șarpantă și învelitoarea.
Arhitectura
Privitor la clădire, există câteva monografii și studii de esență. Am ales să redăm un fragment din lucrarea profesorului Paul Constantin, din anul 1972, cu privire la Arta anilor 1900 în România, dedicat descrierii generale a monumentului: „Palatul are cinci nivele: un parter înalt (în care sunt cuprinse atât magazine, cât şi marele hol, mezanin şi trei etaje. Arhitectura şi decoraţia acuză însă, mai întâi, un ritm clasic de două registre principale, aflate într-un raport de înălţime aproape de «Divina proportione»: cel inferior cuprinzând parterul şi mezaninul şi cel superior, trei etaje. Înscrise în aceleaşi travee, largi şi înalte, ale unui bosaj rustic din pietre mari cenuşii, cioplite brut, parterul şi mezaninul constituie soclul puternic, monumental, al compoziţiei. Peste ele se ridică registrul etajelor, tencuit luminos, cu ferestre mici, înguste, grupate în bandă, lăsând să domine plinul, spre deosebire de porţiunea inferioară unde sunt preponderente golurile. În registrul superior mai apar două zone intermediare: prima peste mezanin – corespunzând etajului întâi – e marcată de o tencuială rugoasă, cărămizie; iar a doua, la ultimul etaj şi jucând oarecum rol de friză, e acoperită cu plăci pătrate din gresie cenuşiu-verzuie. Acoperişul ascuţit, din ţigle smălţuite, alcătuind un ritm policrom viu, încheie această compoziţie foarte colorată. Înrâuririle Şcolii Vieneze sunt aici vizibile în importanţa pe care o capătă traseul geometric rectangular: cornişa e perfect dreaptă, au dispărut până şi aticele parţiale, din curbe şi contracurbe; majoritatea golurilor şi, în primul rând traveele mari ale parterului sunt dreptunghiulare; iar concepţia formelor pierde în cea mai mare măsură caracterul moale, biomorf în avantajul unei viziuni tectonice. În general, expresia faţadelor exprimă structura. Totuşi, ecourile stilului floral 1900 nu s-au stins cu totul. Cele două arcade mari semicirculare, arcaturile din friza coronamentului, precum şi benzile de ferestre înguste, cu arc în plin cintru, singure, nu anihilează ponderea generală rectangulară. Dar linia agresivă de spirit sinusoidal a zonei de peste mezanin – ce urcă şi coboară, incluzând în suprafaţa de tencuială cărămizie şi încadrând cu un feston de olane grupe de ferestre, cele şase bow-window-uri de peste portalul principal, acoperite cu jumătăţi de cupolă, în chip de amvon, aşezate pe colţurile clădirii, impietează asupra viziunii geometrice. La acest dezechilibru contribuie în bună măsură şi supraîncărcarea ornamentală”.
Materialele de construcţie, ce formează partea decorativă a fiecărui nivel şi modul de aşezare a ferestrelor şi a ancadrametelor dau naștere ideii de monumental. La parter remarcăm blocurile de piatră, cioplite rectangular şi aşezate orizontal, cu excepţia celor de deasupra golurilor unde acestea au o altă aşezare. Realizate din bazalt de Stânceni, sub forma „a la rustica”, ele preiau formele tradiţionale ale vechilor construcţii din Transilvania. Pentru a se obţine o notă aparte a clădirii şi a nu fi plate, faţadelor şi, în special, rezalitelor li s-au rotunjit muchiile, începând de la linia de demarcaţie a etajelor I şi II, loc din care porneşte şi consola unică, frumos ornată, ce susţine cele două balconaşe de formă circulară, al căror parapet este ornat cu şapte colonete angajate, câmpul acestora fiind decorat cu motive florale de inspiraţie folclorică, în mozaic şi în relief. Frizele ornamental decorative cu motive populare, frize cu busturi, plăci memoriale, compoziții plastice în bronz, piatră, mozaic, toate imortalizează figuri proeminente ale culturii maghiare, unele de talie universală, cu rădăcini locale în Târgu Mureș. În plus, frizele creează pe unele porțiuni de fațadă volume și efecte de lumină și umbră. Un prim ansamblu este așezat deasupra intrării principale în Palat sub cele șase bovindouri puternic conturate. Sunt compoziții sculpturale în bronz, în alto și basorelief, reprezentând scene din opera compozitorului Franz Liszt, scene inspirate dintr-o dramă istorică. Sculpturile sunt realizate de Ede Kallós, cel care este și autorul frizei superioare reprezentând portretele în basorelief a șase personalități culturale, cărturari, oameni de știință, filosofi, literați ai secolului XIX. Modul de dispunere a culorilor la faţade este cel ce dă valoarea monumental-decorativă a clădirii. Parterul este dominat de culoarea naturală a bazaltului, la etajul I pentru evidenţiere s-a folosit tencuiala reliefată, stropită brut, ancadrată de elemente decorative, ca nişte olane, din ceramică smălţuită de culoare albastru-ultramarin, tipice stilului Secession. Culoarea galben-pai, aproape albă, a spaţiului de mijloc al faţadei conferă luminozitate întregului ansamblu. Câmpul realizat din plăci de gresie de pe rezalite, ancadramentele bine profilate şi stilizate de la etajul III al faţadelor, formează un brâu solid, conferind întregului ansamblu o măreţie aparte. Fațada clădirii este dominată de un mozaic alegoric realizat de Aladár Kriesch. Mozaicul arată diferiți reprezentanți ai orașului Târgu Mureș, comercianți, ostași și dregători, aducând omagiu patriei alegorice, Ungaria, care se află în centrul imaginii pe tron. Compoziția armonioasă, fondul auriu și marginile curbe, ritmate în 12 arce fac din acest mozaic un element decorativ foarte valoros artistic care imprimă întregii fațade un plus de eleganță.
Pentru obţinerea unor volume şi efecte de lumini şi umbre, autorii au folosit din plin frize cu busturi şi plăci memoriale, ancadramente cu motive florale aplicate, fonduri colorate ca detalii ale ansamblului. Întregul ansamblu se termină cu acoperişul ascuţit ale cărui forme de retragere a cornişei, aşezarea unui şir de lotuşi la extremitatea superioară, contribuind la înălţarea faţadei centrale, precum şi ţiglele smălţuite, produse de cunoscuta firmă „Zólnay” din Pécs (Ungaria), aşezate într-un ritm policrom, în roşu-cărămiziu şi albastru-ceruleum, totul conferind o notă decorativ-monumentală aparte. La exterior palatul este împodobit cu mozaicuri și basoreliefuri în bronz și piatră, fresce și vitralii, toate specifice stilului Secession, ca variantă de Art Nouveau. În interior, în Sala oglinzilor, există două grupuri a câte trei oglinzi mari de cristal și 12 vitralii viu colorate, care ocupă întreg peretele dinspre stradă. Vitraliile au fost propuse să reprezinte Europa la expoziția de artă decorativă de la San Francisco din 1914, dar din cauza izbucnirii Primului Război Mondial doar schițele acestora, care au fost și premiate, au fost trimise la expoziție. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial vitraliile au fost depozitate în subsolul clădirii pentru a fi ocrotite. Holul interior este impunător, fiind lung de 45 de metri, realizat din marmură de Carrara și delimitat de două oglinzi venețiene.
Intrarea în Sala Mare (numită și Sala de Concerte) se face din holul clădirii sub relieful de bronz care prezintă încoronarea imparatului Franz Josef prin ușa principală. Sala este monumentală și solemnă, înălțată pe cele trei etaje ale clădirii. Pereții parterului sunt placați cu lambriuri sculptate din stejar lustruit, până la înălțimea unui om. Pereții lojelor sunt îmbrăcați în mătase, pe lângă acestea fiind construite balcoane, la etajele doi și trei. Cupola înaltă, decorată cu identații care evocă stalactitele, pictată cu motive liniare alternate cu cele florale, este îmbogățită, la propriu, de foițe de aur. Felul în care a fost realizată conferă o acustică excepțională sălii, fapt remarcat de toți cei care au concertat aici.
Sala Mică, proiectată pentru a satisface atât cerințele ținerii concertelor de muzică clasică, cât și cursuri, se află la etajul al doilea, deasupra Sălii Oglinzilor. Denumirea vine din dimensiunile reduse față de Sala Mare, însă chiar și așa poate oferi 300 de locuri datorită amplasării balconului sălii care se desfășoară pe trei laturi ale sale. Pereții sunt lambrisați cu stejar negru lustruit, decorați cu motive florale. Vitraliul central denumit „Gabriel Bethlen între savanți” îl are ca subiect pe principele transilvan, iar celelalte două care-l încadrează prezintă aspecte ale vieții principelui Francisc Rákóczi al II-lea.
Sala Oglinzilor, aflată la etajul întâi, oferă un ambient plăcut datorită oglinzilor venețiene amplasate la capete. Mobilierul, de o eleganță deosebită, completează prin profilul de lalea ansamblul creat de forma identică prin care se termină coloanele sălii. Mesele sunt placate cu oglinzi, în ton cu denumirea sălii, bordate cu ornamentații metalice prevăzute cu mărgele nichelate. Totuși partea cea mai interesantă o formează cele 12 compoziții în vitralii, cu scene inspirate din folclorul secuiesc, așezate în ferestrele de la stradă, ele fiind opera lui Sándor Nagy, Ede Thoroczkai Wigand, Sándor Muhics și Miksa Róth. De-a lungul vremii, impresionanta sală a găzduit întâlniri oficiale, evenimente culturale, recepții, simpozioane.
Țiglă solzi angobată
Învelitoarea acoperișului Palatului Culturii este realizată din ceramică smălțuită (solzi) – aceasta însă doar la spre cele două laturi vizibile din stradă. Restul clădirii are o învelitoare din tablă zincată fălțuită; era și dificil să fie montată țiglă și pe pantele ascunse, deoarece înclinarea lor este destul de mică, și nu ar fi fost recomandată altă soluție. Smălțuirea (sau angobarea) este o tehnică relativ frecvent întâlnită în tratarea țiglelor ceramice folosite pentru acoperișuri în arhitectura transilvăneană, mai ales la clădirile monumentale, în stil istorist sau Secession. În procesul de fabricare a țiglelor, înainte de ardere, acestea se acoperă cu un strat mai fin de argilă, eventual într-o culoare diferită, care dă suprafeței un aspect mai rafinat și mai spectaculos. Astfel, acoperișul poate fi personalizat în culori dintre cele mai surprinzătoare și se pot obține jocuri cromatice care schimbă radical aspectul clădirii. În același stil Secession întâlnim și alte elemente ceramice smălțuite, precum ornamente de fațadă, ancadramente de ferestre, cornișe ș.a.m.d.
Trebuie spus că Palatul Culturii din Târgu Mureș face parte de fapt dintr-un ansamblu arhitectural de tip Secession în care este inclus și actualul sediu al Prefecturii Mureș, sau Palatul Administrativ al orașului construit cu puțin înainte: în anii 1905 – 1907, la inițiativa aceluiași primar, György Bernády. Cele două clădiri sunt considerate simboluri ale stilului vienez menționat, reinterpretat în Transilvania – așa cum este și Palatul Vulturul Negru, din Oradea, despre care am scris și noi. Maniera aceasta de a construi a fost apreciată în epocă, astfel că în zonele adiacente au apărut și alte clădiri private în același stil. Deși Art Nouveau a apărut ca o reacție la arhitectura sfârșitului de secol XIX, printre altele și la istorismul care facea prea multe referiri la trecut, totuși arhitecții Marcell Komor și Dezső Jakab, care au proiectat Palatul Administrativ (pe atunci Primăria Orașului Liber Regal Târgu Mureș) au realizat un interior neogotic, cu elemente inspirate de Castelul de la Hunedoara. De asemenea, au proiectat un turn-campanilă de 60 de metri înălțime, din care se poate vedea tot orașul și zona înconjurătoare. Acest turn a fost, de fapt, conceput la cererea pompierilor și polițiștilor, care aveau nevoie de un post de observație mai înalt. Acoperișul este, de asemenea, din țiglă solzi, cu angobă colorată în zonele exterioare vizibile, iar în zonele dinspre curtea interioară cu țiglă solzi simplă.