Interviu cu Doamna Conf. Univ. Dr. Ing. Mariana Cristina Stan, membru al Comisiei de Acustică a Academiei Române.
Doamnă profesor, care sunt principalele surse de zgomot, problematice pentru locatarii unei case sau ai unui imobil de locuințe?
Interviu cu Doamna Conf. Univ. Dr. Ing. Mariana Cristina Stan, membru al Comisiei de Acustică a Academiei Române.
Doamnă profesor, care sunt principalele surse de zgomot, problematice pentru locatarii unei case sau ai unui imobil de locuințe?
Stan, membru al Comisiei de
Acustică a Academiei Române
- Doamnă profesor, care sunt principalele surse
de zgomot, problematice pentru locatarii unei case sau ai unui imobil de
locuințe?
După modul de propagare, zgomotul poate fi aerian, care ia
naștere și se propagă prin aer, sau zgomot structural, produs de
vibrațiile care apar în corpurile solide, și prin care se propagă. Acesta din
urmă poate fi zgomot de impactsau provenit din instalații, și care se
propagă tot prin structura clădirii. În marile orașe, cea mai des menționată
sursă de zgomot este totuși traficul, care poate fi pe sol, aerian și subteran.
Zgomotul din trafic perceput de locatari depinde de mulți factori – cum ar fi:
viteza autovehiculelor, numărul și calitatea lor, tipul terenului, distanța
receptorului față de sursă, ambient ș.a.m.d. Câteva detalii puteți găsi și în
cartea mea ”Acustica pentru arhitecți”,
care a fost tipărită în două ediții. În principiu, pentru a ne proteja de
zgomot ar trebui să se acționeze fie la sursă, fie prin izolarea pe căile de
propagare, fie prin izolarea la receptor, adică la locatar, prin îmbunătățirea
indicelui de izolare al elementelor de fațadă, sau acoperiș.
- Unii proprietari de
acoperișuri se plâng de zgomotul ploii pe acoperiș. Ce le recomandați?
Da, povestea cu
”orașu-n care plouă de trei ori pe săptămână”… Determinarea în laborator a
zgomotului produs de ploaie pe un anumit fel de acoperiș este reglementată la
noi în standardul ISO 10140-1:2010, Amendamentul 2:2014 și ar trebui să se țină
cont de acesta, pentru că este conceput pentru confortul oamenilor. Pentru
îmbunătățirea izolării fonice a structurilor de acoperiș față de zgomotul ploii,
care este, în fond, un zgomot de impact, se pot adopta mai multe categorii de
măsuri. Spre exterior, ar putea fi aplicată sub învelitoare o membrană
izolatoare la zgomot de impact. În privința învelitorii, dacă zgomotul
precipitațiilor deranjează foarte mult, se pot folosi, în loc de tablă, panouri
sandwich cu un grad ridicat de izolare fonică (două straturi de plăci metalice
cu vată minerală /poliuretan/polistiren între ele). Spre interior, creșterea
izolarii fonice se face prin realizarea unui tavan suplimentar dintr-o placă de
gips-carton cu proprietăți acustice izolatoare speciale, având la intrados
plăci din vată minerală.
- Ce soluții de tratament acustic a clădirilor avem
la dispoziție pe piață și ce recomandați în general?
În primul rând,
putem vorbi de vata minerală, eficientă
pentru pereți și acoperiș, ca material fonoabsorbant. Este un material elastic,
util și ca izolare termică, pe care îl recomand în foarte multe situații. Alternativa
ar fi polistirenul ecruisat, un
polistiren expandat și apoi presat, până ajunge la 75% sau chiar 50% din
grosimea inițială. Acesta poate fi folosit precum vata minerală, pentru că are
proprietăți elastice, aspectul cel mai important în absorbția de unde sonore.
Sunetul, de diferite frecvențe, intră între pori sau particule și este atenuat
acolo. Polistirenul extrudat si cel expandat nu au un rol important în
confortul acustic; acestea au celule închise, care nu asigură elasticitatea
necesară. În interiorul clădirii, pentru planșee, sub pardoseală, se poate
interveni de asemenea cu vată minerală de mare densitate sau cu diverse
membrane izolatoare (de exemplu din cauciuc tocat și liat), care au efect
pentru zgomotul de impact, fiind de asemenea materiale elastice, eficiente ca
underlay sub parchet sau laminat.
Pentru
tratamente acustice ale pereților la interior, aș mai putea menționa
poliuretanul sub formă de burete. Sunt acele acoperiri sub formă de conuri,
care au însă, de cele mai multe ori, valori mici la frecvențe joase. Tot pentru
pereți, chiar dacă nu este un absorbant după modelul celor discutate mai sus,
avem panourile de gips-carton cu perforații. Funcționează pe principiul
rezonatorului: sunetul intră pe orificii și ajunge în spatele panoului, unde
cavitatea e mare, și își consumă energia. Astfel sunetul nu mai iese prin
perforație cu aceeași energie cu care a intrat. În funcție de mărimea si
numărul orificiilor, plăcile de gips-carton sunt fonoabsorbante de un anumit
nivel, fiind folosite pentru controlul acusticii unor săli de concerte sau
evenimente.
Sunt utilizate corect aceste materiale?
Sunt încă multe
confuzii, chiar și printre cei care promovează produse în acest domeniu, de
aceea nu sunt folosite cele mai potrivite materiale într-o situație dată;
rezultatele sunt atunci departe de cele așteptate, sau resursele sunt folosite
ineficient. E bine să accentuăm că vata minerală nu face izolare fonică, ci
absorbție de unde sonore. Pentru izolare fonică avem materiale ca betonul,
cărămida și BCA-ul, în ordinea capacității de izolare. Betonul este un izolator
relativ bun, pentru că respectă legea
masei: un element izolează cu atât mai bine câ cât e mai greu. Prin
metal zgomotul se transmite cel mai ușor, pentru că vibrează puternic, chiar
dacă este lestat. Vata minerală absoarbe sunetul, de aceea nu se mai aude
sunetul în spatele ei. Inserată în perete dublu placat, aceasta nu face deci
izolare, ci reduce zgomotul – prin absorbție
– la trecerea dintr-o parte în
cealaltă. Dacă sursa și receptorul sunt
în același spațiu, de regulă trebuie să fac absorbție cu un material poros, ca
să nu deranjez receptorul. Dacă sursa și receptorul sunt în spații diferite,
între ele fac izolare prin materiale cu masă mare.
Mai sunt
situații când apar probleme cu țevile de instalații, iar izolarea interioară a planșeului
nu este suficientă, trebuie intervenit cu așa-numitele ”cochilii” pentru țevi.
Am întâlnit o situație în care deasupra dormitorului era amplasată o cameră
tehnică, deci vă dați seama ce disconfort se putea crea. Iar situația devine și
mai dificilă când aceste conducte sunt fixate de perete prin sisteme de
prindere rigide, și nu prin intermediul unor coliere elastice, cum se
recomandă.
- Ce ne puteți spune despre sălile de concerte
și audiții?
Sălile de
concerte sunt cazuri particulare, unde se face absorbție controlată, de 30%,
50% etc. Aici aș menționa două principii. În primul rând, totdeauna în spatele
sălii trebuie să am un perete absorbant, pentru ca sunetul să nu se întoarcă în
ceafa auditorului. În al doilea rând niciodată nu las față în față doi pereți
reflectanți, pentru că între ei se formează unde staționare, un fenomen care se
mai numește ”ecou de fluturare” – undele sonore se reflectă dintr-o parte în
alta. Aș mai adăuga faptul că ecoul și reverberația sunt două fenomene
diferite. Ecoul apare când sunetele se repetă, auzindu-se distinct unul față de
celălalt, datorită reflectării undelor acustice. În acest caz, diferența între
unda directă și cea reflectată este mai mare de 17 m, valoare ce are legătură
cu frecvența cu care poate vibra
membrana timpanului. Reverberație înseamnă prelungirea sunetului, scăzând în
intensitate, după oprirea sursei sonore.
Domeniul acesta
al sălilor de concerte este unul foarte sensibil. Aici aș da un exemplu din
perioada interbelică: la celebra sală Scala din Milano, muzicienii, dar și
spectatorii, au constatat la un moment dat că acustica sălii s-a înrăutățit. În
urma unor studii, s-a tras concluzia că acustica se schimbase din cauza modei! Doamnele din sală nu
mai aveau fuste la fel de lungi și voluminoase, adică exista mai puțin material
fonoabsorbant în sală; s-au modificat atunci tratamentele acustice ale pereților
sălii.
- Multe săli de evenimente amenajate recent au
o acustică foarte agresivă, greu de suportat în interior….
Aceasta pentru
că nu sunt înțelese avantajele unor tratamente acustice. Problema cea mai mare
a proprietarilor de săli de evenimente nu este neapărat confortul celor din
interior – oricum, nivelul de zgomot este atât de mare încât poate nici nu mai
contează dacă sunt 90 sau 100 dB. Contează cum izolează față de camerele
vecine, pe orizontală și verticală, dar mai ales față de clădirile vecine. Dacă
am în sală 100 dB, din care să zicem că afară ajung 60 dB, prima clădire de
locuit trebuie să fie la distanța de 40 – 50 m, pentru ca sunetul să se reducă
până la limita admisibilă de 50 dB la distanța de 2 m de fațada blocului
respectiv. Recent am refuzat să fac studii și să pun ștampila de verificator
pentru acele corturi de evenimente, pe care ei vor să le așeze la 20 de metri
de cea mai apropiată clădire. E complicat și când se construiește o biserică,
cu clopotnița lângă blocuri… Există acel principiu în drept, al primului
sosit, care trebuie respectat.
Oamenii sunt
foarte greu de schimbat, chiar și după situații precum cea de la Colectiv. Încă
nu este înțeleasă responsabilitatea unui proiect, a unui aviz ISU etc. Trebuie
să existe un proiect, cu căi de acces, structură, materiale, compartimentări –
toate acestea au legătură cu un proiect de acustică. Poate este și motivul
pentru care multe proiecte bune eșuează în această fază, pentru a fi reluate
apoi cu alte soluții, nu neapărat profesionale. După incendiul de la Colectiv a
apărut ideea ca, pentru a evita folosirea unui material combustibil poros,
lăsat aparent, să fie folosite pentru fonoabsorbție plăci de vată minerală,
ceea ce este o grozăvie. Materialul este bun, dar nu poate fi lăsat aparent, să
intre fibrele de vată pe căile respiratorii ale oamenilor. Avem o
responsabilitate nu doar pentru confortul acustic, ci și pentru sănătatea și
siguranța oamenilor care beneficiază de aceste soluții.
Și aș vrea să
închei cu o concluzie: pentru a obține rezultate bune în privința izolării
fonice și a confortului acustic, proiectarea
acustică trebuie făcută întotdeauna de la începutul unei lucrări, odată cu
proiectarea de arhitectură.
Conf. Univ. Dr. Ing. Mariana
Cristina Stan
Absolventă a Facultății de Construcții Civile și
Industriale, a lucrat peste 30 de ani la Laboratorul de Acustică al
Institutului de Cercetări în Construcții INCERC București, apoi a predat 10 ani
disciplina ”Fizica construcțiilor” la Facultatea de Arhitectură a Universității
Spiru Haret.
A realizat proiectarea acustică a unor săli
importante din București și din țară: sala ”Eutherpe” a Universității Spiru
Haret, Studioul Albastru al Televiziunii ”România de Mâine”, studiourile TVR Tg. Mureș, sala de spectacole și studioul
de înregistrări la Teatrul ”Constantin Tănase”, aula Bibliotecii Naționale din
București, Sala Mare, Sala Mică, Sălile Pictura,
Atelier și Multimedia de la Teatrul Național București, Teatrul pentru copii și
tineret Excelsior din București, sala de teatru din Club Vila Bran,
reamenajarea teatrului ”Sică Alexandrescu” din Brașov.