Reguli de construire a mansardei

În procesul de mansardare, fie că este vorba despre o construcție nouă, dar mai ales în cazul amenajării unui pod de imobil existent, avem o serie de reguli generale care trebuie cunoscute – și acestea sunt cunoscute de către specialiști, dar mai puțin de către viitorii beneficiari, care pot lua decizii pripite, nebazându-se pe ceea ce se poate realiza efectiv, în condițiile date, ci pe considerente de altă natură (financiare, estetice, legate de nevoile locative stringente). Orice asemenea spațiu are limitele lui, date de structura întregii construcții, de zonele de acces, situația acoperișului, a planșeului ș.a.m.d. Prin urmare să vedem ce este o mansardă, ce se poate și ce nu în acest spațiu, cum îl putem folosi mai eficient fără a ne pune în pericol siguranța, confortul, sănătatea, respectiv bugetul. Acesta cu ajutorul câtorva spicuiri din normativul NP-64-02, pentru proiectarea mansardelor la clădiri de locuit, și a unor observații asupra practicilor generale și particulare întâlnite.

 Amenajarea mansardei este con­di­țio­nată așadar de spațiul dis­ponibil, pornind de la o struc­tură care este integrată în cea a întregului imobil. Prin transformarea în spațiu locuibil, venim cu un supliment de greu­tate, de sarcini statice și dinamice, cu transformări asupra termoizolării și hidroizolării acoperișului. Acest spațiu va fi încălzit altfel, va avea o umiditate diferită, iar în caz de seism elementele de construcție vor fi supuse unor solicitări sporite; lucru valabil mai ales în cazul construcțiilor cu regim mare de înălțime, la cutremur, vârful structurii de rezistență, deci la nivelul mansardei, va avea o deplasare mai mare în momentul elastic și postelastic (când clădirea se „îndoaie”), fapt care se va suprapune peste mișcarea de torsiune generală. Iată, deci o condiție de bază: fixarea temeinică a tuturor elementelor structurale la acest nivel și evitarea încărcărilor excesive care nu doar grevează asupra structurii generale, ci și conferă o inerție mare în caz de seism. Iar pentru a porni la drum pe această cale a construcției mansardei, este nevoie de aportul specialiștilor, pe toate domeniile de specialitate (structură, arhitectură, instalații). Este nevoie de certificat de urbanism, pentru că se schimbă des­tinația din acoperiș tip șarpantă în mansardă; este nevoie de expertiză tehnică pentru avedea dacă imobilul necesită reparații sau consolidări; este, pe cale de consecință, nevoie de un proiect pentru obținerea autorizației de con­strucție. Altfel este riscant să locuiești într-o casă modificată astfel și, la vânzare, este posibil să existe dificultăți atunci când pe acte va scrie cu totul altceva decât realitatea din teren.

Mansarda – un nou etaj

Mansarda este definită ca spațiu funcțional cuprins între învelitoare şi ultimul nivel al unei clădiri, care asigură respectarea cerinţelor de siguranţă, protecţie şi confort corespunzătoare locuirii, incluzându-se în numărul de niveluri supraterane. Podul este doar spațiul dintre învelitoare și ultimul planșeu, circulabil sau necirculabil, și fără încălzire. Se poate vorbi de un acoperiș mansardat doar dacă este un acoperiș cu pantă, pantă care nu contează atâta timp cât este în regulă înălțimea liberă, zona în care se poate circula și activa fără să dăm cu capul de tavan; poate exista un singur versant sau doi, cu pante drepte sau frânte (acestea din urmă permit o suprafață utilă mai mare). Mansardele pot lua ființă în poduri circulabile existente, ori la clădiri existente cărora li se modifică parțial sau total acoperișul (indiferent că este cu șarpantă sau tip terasă). Mai există și varianta construcției unei mansarde la o clădire nouă, unde totul se proiectează și se execută deodată, integrat. Este o practică întâlnită tot mai des în ultimii ani, deoarece se reduce substanțial costul de construcție, beneficiind de avantajele materialelor moderne de ter­moizolare și hidroizolare, materiale care nu existau în perioada inventări man­sardei, acum câteva secole. Pentru a fi definită ca atare și a putea fi autorizată, mansarda trebuie să asigure condiții de funcționalitate și siguranță în exploatare, rezistență și stabilitate a acoperișului, protecție la foc, un mediu interior igienic, cu iluminare și ventilare naturală eficiente, izolare termică și hidrofugă corespunzătoare, protecție optimă împotriva zgomotului. Aici am putea menționa faptul că suntem condiționați și de materialul învelitorii – unele acoperișuri sunt mai afectate acustic în caz de ploaie, grindină, vânt puternic, păsări etc.

În mansardă se pot adopta diverse soluții de com­partimentare sau distribuire a spațiilor: apartamente independente pe un nivel, pe un nivel cu supantă, sau pe două niveluri, în funcție de spațiul disponibil, optând pentru căile de acces posibile, separate de apartamentele de dedesubt. Mansardarea poate fi de ase­menea o soluție de extindere pe verticală a ultimului nivel, accesul făcându-se prin intermediul unei scări interioare, din cadrul spaţiului de la ultimul nivel existent, astfel încât mansarda să devină un apartament tip duplex sau triplex îm­preună cu acel ultim nivel.

Geometria determină siguranța și confortul

Mansardele pot avea forme dintre cele mai diverse, în funcție de pantele învelitorii, dar câteva condiții trebuie să existe din perspective înălțimii utile. Astfel, în zona cu înălțime maximă, înălțimea utilă trebuie să fie de:

• minim 2,55 m pentru încăperile de locuit și bucătării
• minim 2,30 m pentru dega­ja­mente, debarale și băi

De asemenea, trebuie asigurată, cel puțin parțial, o înălțime liberă de circulație de minim 1,90 m, spațiul care îndeplinește această condiție fiind considerată zona activă a mansardei. Această zonă activă definește și confortul de care locatarii se pot bucura, fără să aibă grijă permanent la poziția capului, cum își mișcă mânile sau cum se scoală de pe fotoliu. Restul spațiului poate fi inclus (și delimitat cu pereți) în zona utilă a mansardei, după reguli care depind de panta acoperișului.

Cu cât panta este mai mare, cu atât putem face peretele respectiv mai mic, mărind suprafața utilă; astfel, peretele care limitează mansarda în zona joasă poate avea cel puțin:

• 1,50 m dacă acoperișul are panta mai mică de 20º
• 1,20 m dacă acoperișul are panta cuprinsă între 20º și 45º
• 1,00 m dacă acoperișul are panta de peste 45º

Tot ce nu îndeplinește aceste condiții este de preferat să nu fie inclus în spațiul util al mansardei, decât dacă poate fi ocupat cu zone de depozitare, pentru integrarea unor soluții de climatizare sau diverse instalații care să nu trebuiască accesate decât în cazuri excepționale.

Geometria spațiilor unei mansarde are caracteristici particulare față de o cameră obișnuită care poate fi pris­ma­tică, cilindrică etc.; problema este, desigur, tavanul înclinat, care poate pune probleme amenajării, dotării cu obiecte sanitare sau echipamente de băcătărie și mobilării.

De exemplu, se recomandă ca, atunci când patul este amplasat sub tavanul înclinat (ceea ce poate fi o metodă de utilizare eficientă a spațiului), la 70 cm de peretele scund să fie asigurată o înălțime de 1,90 m. De ase­menea, tot pentru economia de spațiu, lângă peretele scund pot fi amplasate obiecte de mobilier de înălțime redusă (biblioteci joase, bufete, scrinuri etc.). Condiția necesară pentru a nu fi deranjați de aceste soluții este ca relația dintre panta acoperișului și peretele scund să fie cea recomandată anterior. Totuși, acolo unde se desfășoară o activitate specifică ce necesită poziția verticală a persoanelor, mobilarea se va face astfel încât înălțimea liberă să fie de minimum 1,90 m.

Este o cifră decentă, aleasă după sta­tistici ce țin de media dimen­siunii verticale a oamenilor, dar care nu poate asigura confortul persoanelor mai înalte.

În camera de baie, lavoarul se poate amplasa în spaţiul cu înălţime liberă de minim 1,90 m, iar vasul WC şi bideul se pot amplasa în spaţiul cu tavan înclinat, cu condiţia asigurării, la 70 cm de la perete, a înălţimii libere de circulaţie minime (1,90 m). Recomandarea aceasta poate fi respectată la mansardele cu panta acoperişului > 20° şi înălţimea peretelui delimitator al mansardei de minimum 1,20 m. Pentru pante mai mici, se recomandă fie dispunerea obiectelor sanitare pe pereţii cu înălţime mare, fie deplasarea peretelui delimitator al man­sardei până la o cotă convenabilă; altfel este dificil și inestetic să aducem instalațiile de la perete până la obiectele sanitare.

Cum ajungem, cum circulăm

Accesul spre spațiile mansardate și circulaţia în interiorul acestora se poate asigura prin scări interioare sau exterioare şi lifturi, în funcţie de tipul clădirii, tipul apartamentelor mansardate, precum şi de posibilităţile concrete de rezolvare a acestora. Aici am vrea să specificăm faptul că scările, oricât ar fi de „înghe­suite”, adaptate, contorsionate, trebuie să îndeplinească niște condiții minime de siguranță, conform nor­mativelor în vigoare. Ne referim la pante, raport treap­tă/contratreaptă, balustradă, aderență etc. Fiind vorba despre un spațiu locuit, nu putem face abstracție de aceste aspecte, inclusiv din pers­pectiva eva­cuării în caz de incendiu. Căci, după cum se știe, cele mai multe incendii apar la acest nivel. Realitatea este că se pot întâlni multe asemenea soluții ale căror standarde au fost cu mult sub­dimen­sionate, folosindu-se doar spațiul interior disponibil, care s-a dovedit insuficient.

Așadar, la apartamentele indepen­dente, accesul se poate face prin pre­­lungirea scării comune interioare cu încă un nivel (cazul clădirilor cu mai mult de un nivel, ce au scară comună ex­te­rioară apartamentelor), sau pe o scară exterioară clădirii (de regulă în cazul clădirilor individuale cu un nivel, dar posibil şi la P+1). Aceasta din urmă poate fi închisă sau deschisă, dar acoperită (de preferat) și concepută astfel  încât să confere condiţii de sigu­ranţă utili­zatorilor, inclusiv în situații atmos­ferice nefavorabile. Din ex­pe­rien­ță, există într-adevăr și scări ex­te­­rioare (unele prefabricate, mo­dulare) care sunt lăsate însă fără niciun pic de protecție, ceea ce nu este bine nici din perspectiva siguranței, nici a confortului. Nu este în regulă să fie folosite pentru acces în mansarde scări rudimentare care sunt folosite de regulă ca scări de incendiu sau de acces pe acoperiș și doar atât.

În cazul clădirilor existente, cu P+3 sau P+4 niveluri, care nu au ascensor, se recomandă prevederea unui ascensor exterior, sau interior (dacă este posibil). În cazul apartamentelor mansardate etajate (duplex) sau cu supantă, circu­lația se face prin intermediul unor scări interioare uşoare, dimensionate mi­nimal. La spaţii mansardate ce constituie extinderi ale apartamentelor de la ultimul nivel, accesul se va face prin scări interioare apartamentelor, rezolvate prin decuparea planşeului de la ultimul nivel, dimensionate minimal, dar conformate corespunzător asigurării condiţiilor de siguranţă. În cazul clădirilor noi, accesul la spaţiul mansardat se asigură printr-o proiectare iniţială corespunzătoare, în funcţie de solicitarea beneficiarului şi conform reglementărilor specifice.

Mai trebuie specificat faptul că, în cazul clădirilor de locuit colective exis­tente, este necesar să se asigure po­si­bilitatea accesului, din spaţiile co­mune, spre învelitoarea mansardei, pentru lucrări de întreţinere, reparaţii etc. Este o problemă mai degrabă juridică, cu care se confruntă mulți locatari,  și este bine ca acest aspect să fie rezolvat amiabil, even­tual prin montarea unei scări cu protecție pe exteriorul clădirii.

Lumină și aer în mansardă

Relaţia mansardelor cu exteriorul, respectiv asigurarea unei iluminări şi ventilări eficiente, precum şi a unui confort vizual corespunzător, se face prin prevederea unor deschideri mai mari sau mai mici, în funcţie de posibilităţile concrete, în versanţii acoperişurilor man­sardelor (prin ferestre de mansardă, lucarne, uşi sau ferestre) și la nivelul timpanelor prin uși sau ferestre.

Ferestrele de mansardă, montate înclinat, în planul acoperișului, bine an­corate în structura acestora, au o serie de avantaje incontestabile:

• având aceeaşi pantă cu cea a învelitorii, pot fi utilizate la mansardarea podurilor existente, fără a produce mo­dificări majore în structura acoperi­şului şi fără a schimba aspectul general al acestuia
• prin inserarea lor în planul aco­perişurilor, se simplifică finisarea interioară a tavanului mansardei.

Însorirea şi încălzirea atmosferei inte­rioare a încăperilor pe timp de vară poate fi rezolvată prin parasolare, rulouri sau alte metode de acoperire exterioară sau in­terioară. De asemenea, atunci când mane­vrarea ferestrelor este îngreunată de poziţia acestora, în special la cele am­plasate peste înălţimea de 2,00 m, există modalități tehnice prevăzute de pro­ducători, în prezent fiind elaborate ac­­țio­nări de la distanță, inclusiv în variantă auto­mată sau prin aplicații de pe telefonul mobil.

Se afirmă că posibilitatea de întreţinere a acestora este mai dificilă, dar rezolvarea depinde de conformația lor, de inven­tivitatea producătorilor; la acest nivel, orice operațiune de între­ținere poate fi dificilă, dacă nu ai acces dinpre exterior.

Dacă poziționarea în plan încinat face manevrarea mai dificilă, dată fiind și suprafața relativ redusă, este posibil ca ventilarea să devină o problemă, iar în acest sens, normativul recomandă reali­zarea unei ferestre clasice supli­men­tare în peretele care susține acoperișul sau adăugarea a încă unei ferestre de man­sardă, la o înăl­țime de maximum 2 m, care să poată fi manevrată optim.

De asemenea, pentru a preveni înghețul la nivelul ferestrei de mansardă, se pot adopta soluții de degivrare.

Optimizarea aportului de lumină și a circulației aerului în zona ferestrei de mansardă se face și prin execuția corespunzătoare a căptușelii pe interior: marginea inferioară (glaful) se realizează în plan vertical, iar marginea superioară în plan orizontal. Astfel, aerul are o circulație care încălzește sticla ferestrei, prevenind înghețul, iar mansarda bene­ficiază mai bine de razele soarelui.

Lucarnele sunt o altă soluție de iluminare și ventilare a mansardei. Dacă fereastra de mansardă se poate po­zițio­na oriunde în versantul acoperișului, lucarna se va construi doar la nivelul zonei active, oferind și posibilitatea de a avea o perspectivă mai bună asupra exteriorului locuinței. Condiția este ca marginea inferioară a ferestrei să nu depășească 1,20 m, conform reco­man­dărilor. În­so­rirea şi încălzirea atmos­ferei interioare a încăperilor sunt mai puțin evidente, manevrabilitatea canaturilor mobile poate fi mai facilă, dar și ilu­minarea mai scăzută. Soluția constructivă aleasă trebuie să țină cont de acest aspect: sunt situații în care lucarna, de di­men­siuni reduse și greu accesibilă, nu oferă posibilitatea deschiderii ferestrei cu ușurință. Mai pot exista probleme, de ase­menea, în zona de racordare a ver­sanților cu lucarna (dolia de la nivelul învelitorii). În cazul în care volumetria şi conformarea spaţiului interior permit, se pot realiza balcoane și chiar terase prin retragerea pere­ţilor perimetrali, ob­ţi­nânduse astfel vitraje de dimensiuni mai mari (glasswand, uşă-ferestră) care au avantajul că pot asigura, pe lângă o ilu­minare şi o ventilare eficientă, o deschidere generoasă spre exterior.