Toamna este sezonul de foc al montatorilor de acoperişuri, din raţiuni
uşor de explicat – apropierea sezonului rece este un stimulent serios
atat pentru fericitii posesori ai construcţiilor noi, care doresc să
intre în iarnă cu învelitoarea pusă, pentru a putea continua lucrările
la interior, cât şi pentru cei care sunt nevoiţi să renoveze acoperişul
unei clădiri existente.Toamna este sezonul de foc al montatorilor de acoperişuri, din raţiuni
uşor de explicat – apropierea sezonului rece este un stimulent serios
atat pentru fericitii posesori ai construcţiilor noi, care doresc să
intre în iarnă cu învelitoarea pusă, pentru a putea continua lucrările
la interior, cât şi pentru cei care sunt nevoiţi să renoveze acoperişul
unei clădiri existente.
Toamna este sezonul de foc al montatorilor de acoperişuri, din raţiuni uşor de explicat – apropierea sezonului rece este un stimulent serios atat pentru fericitii posesori ai construcţiilor noi, care doresc să intre în iarnă cu învelitoarea pusă, pentru a putea continua lucrările la interior, cât şi pentru cei care sunt nevoiţi să renoveze acoperişul unei clădiri existente.
Şi în acest domeniu, proverbul românesc graba strică treaba se aplică plenar. Nu este vorba numai de grabă insă – o minimă informare a beneficiarilor, în primul rând, dar şi o precauţie a acestora faţă de baieţii buni la toate, nelipsiţi din păcate din peisaj, poate salva sume importante şi nervi de care nimeni nu are nevoie.
Acoperișul nu suportă compromisuri
Foarte mulţi specialişti în acoperişuri sunt de acord că un montator bun poate face o lucrare acceptabilă chiar şi cu materiale mai slabe, pe când un montator nepregătit va eşua chiar şi atunci când are la dispoziţie materiale de calitate. Mai mult, una dintre dilemele frecvente ale unui montator experimentat este dacă să accepte sau nu repararea unei învelitori cu greşeli, care desigur are o mulţime de vicii de etanşeitate, de evacuare a apelor pluviale, de estetică. O asemenea lucrare poate deveni un coşmar, astfel încât, de cele mai multe ori, singura soluţie rămâne decopertarea şi refacerea integrală, folosind ce se poate din învelitoarea compromisă. Este o situaţie des întâlnită, când beneficiarii vin la montatorii buni prea târziu, doar pentru acest gen de probleme, speriaţi şi în acelaşi timp plini de speranţă, imaginându-şi că acel montator va face minuni. O parte din vină aparţine şi beneficiarilor, care au acceptat compromisul din divese motive: din grabă, să se mute mai repede în casă, din lipsă de buget, după ce au investit mai mult în învelitoare, din proastă inspiraţie („face vecinul, că e mai aproape”). Orice fel de economie devine inutilă atunci când apa începe să curgă în casă, distrugând finisajele şi liniştea familiei. Ceea ce este şi mai grav însă, beneficiarii uneori nu sunt conştienţi de nepriceperea „meseriaşului”, ci dau vina pe producător, deseori absolut nejustificat
Accesoriile fac diferența
Printre cele mai frecvente erori se numără nefolosirea accesoriilor de acoperis, cu speranţa că lucrurile vor merge şi aşa.. Din păcate, ele nu merg şi beneficiarii în cauză se conving destul de repede de asta..
Iată de ce, în oferta oricărui producător de sisteme pentru acoperișuri, un capitol important este cel al accesoriilor; unii dintre producători punând la dispoziție 80 de tipuri de asemenea accesorii sau chiar mai multe. Din păcate, cel mai des le vedem pe la expoziții și în cataloage – mai puțin pe case, unde le este locul. Poate că rolul lor nu este pus în evidență și explicat suficient, și în consecință puține acoperișuri arată cum ar trebui. Aici nu este vorba doar de estetică, ci mai ales despre rolul lor practic, concret, datorită căruia învelitorile au o durată de viață mai lungă și sunt supuse la mai puține improvizații care le deteriorează iremediabil.
Păcatul cel mare este să construiești un acoperiș de calitate (nu contează materialul – ceramică, beton, metal sau bitum), iar când vine vorba despre transformarea clădirii/casei respective întrun spațiu practic și comod să îți dai seama că nu te-ai gândit suficient la detalii – de pildă, cum scoți cablul de antenă prin acoperișul unei mansarde în care sau investit sume serioase ca să aibă o izolație perfectă. Găurim acoperișul? Nu, dar ceva tot trebuie să găurim: un perete, un toc de fereastră… și vom continua cu nelipsitele cabluri întinse peste fațadă, jgheaburi și așa mai departe.
Exemplele pot continua cu situații de genul „cum se urcă coșarul pe un acoperiș cu panta de 60°“, sau „de ce se rup jgheaburile după prima iarnă“, ca să nu mai vorbim de situațiile cu adevărat serioase, precum lipsa ventilației (lipsa elementelor de aerisire) sau, poate cel mai grav, lipsa unei străpungeri corespunzătoare în dreptul coșului de fum. În oricare dintre situații, beneficiarul unei învelitori incomplete va avea probleme la un moment dat, mai mici sau mai mari, și va fi nevoit să apeleze la o intervenție agresivă asupra ei.
Tentația celor mai mulți specialiști (montatori, proiectanți) este să justifice situația prin faptul că beneficiarul nu a dorit accesorii. Este posibil. Dar la fel de posibil este ca beneficiarul să nu știe că acestea există și care sunt avantajele achiziționării unui sistem complet. Există probabilitatea ca nici montatorii să nu fi avut prea des ocazia să le monteze, pentru că furnizorul nu le-a promovat suficient și nu a insistat în procesul de training. Un lucru bun este că garanția se dă numai în urma montării accesoriilor potrivite, în cantitatea corespunzătoare calculelor producătorilor, dar nu este totuşi suficient. Piața trebuie educată continuu, având alături un suport informativ și tehnic adecvat. Producătorii, proiectanții și montatorii împreună pot face mai multe, începând cu comunicarea.
Sistemul pluvial este vital pentru acoperiș
O altă zonă neglijată frecvent de beneficiari priveşte sistemul pluvial. Am auzit chiar de situaţii când nu se dorea amplasarea burlanelor pe faţadă pe motiv că stricau imaginea unitară a acesteia. Totuşi, de cele mai multe ori problemele vin din subdimensionarea sistemului pluvial ori din folosirea unuor produse low cost care nu fac faţă intemperiilor nici măcar la nivel teoretic.În acest punct trebuie să menţionăm că erorile survenite la dimensionarea şi proiectarea sistemului pluvial pot avea consecinţe grave, inclusiv de natură legală.
Sezonul rece, cu gheață, zăpadă și temperaturi scăzute, este ”proba de foc” a unui sistem pluvial aparent. În mod ideal, date fiind condițiile climatice din țara noastră, un sistem pluvial nu ar trebui să treacă prin spații neîncălzite în timpul iernii, așa cum este cazul conductelor de scurgere din imobilele multietajate cu terasă, al căror traseu este proiectat prin spații închise. În cazul acoperișurilor înclinate, și chiar al unor acoperișuri terasă prevăzute cu garguie (sau aruncătoare), majoritatea sistemelor pluviale trec însă prin exteriorul clădirii, fiind expuse astfel la cele mai dure solicitări. Un control sută la sută al fenomenului este practic imposibil, dar există metode prin care putem să îi minimizăm efectele distructive asupra acoperișului, fațadei, zonei de streașină, fundației.
Provocarea principală este gheața care se formează în zona de streașină și pe burlane, mai ales în porțiunile umbrite (pe partea de nord), care deteriorează sistemul pluvial, elementele de acoperiș din acea zonă (apar infiltrații) și pune în pericol siguranța celor care trec pe dedesubt. Proprietarii, chiriașii sau asociațiile de locatari au obligația să ia măsuri de avertizare și de marcare a perimetrelor supuse riscului și chiar să îndepărteze acei țurțuri, dar de regulă acest lucru nu se întâmplă. În general românii nu sunt conștienți de faptul că această gheață trebuie îndepărtată și pentru a proteja construcția. În țările dezvoltate există numeroase firme care au exact acest obiect de activitate: curăță și întrețin sistemele pluviale, îndepărtează gheața formată, furnizează produse de degivrare speciale, de la pastile cu substanțe chimice la sisteme cu cabluri electrice. Într-adevăr, există și în România aceste servicii, dar nu se poate spune că ele sunt foarte căutate, ca dovadă este și durata de viață redusă a jgheaburilor și burlanelor, oricât de performante ar fi ele.
Este foarte important aşadar ca acoperișul și sageacurile să fie bine izolate termic, iar sistemul pluvial să aibă o componență completă, cu toate elementele (de pildă uneori nu se pun șorțuri pentru jgheab, parazăpezi, capace, numărul corect de coliere și cârlige, ca să nu mai vorbim de decantor și sistem de scurgere către rețeaua de canalizare). Oricum, zonele de îmbinare și capacele de jgheab se pare că cedează cel mai des. Deseori, gheața se formează chiar în zona inferioară a burlanului, ca dop sau pe sol, în apropiere de fundație. Oricum ar fi, apare pericolul alunecării și al deteriorării construcției sau căilor de acces. Prevederea de parazăpezi (elemente de învelitoare locale, sub formă de console metalice, sau continue, sub formă de grilaje metalice) sunt obligatorii la versanţi cu pantă mai mare de 30% (fabricanţii de produse de învelitoare indică dimensionarea şi montarea acestora în funcţie de pantă, lungimea versantului şi zonarea geografică). Parazăpezile sunt recomandate și la acoperişurile a căror streaşină se află deasupra zonelor de circulaţie, deasupra altor acoperişuri, fiind utile şi pentru protecţia sistemului de preluare şi evacuare a apelor pluviale. Cu ajutorul acestor accesorii se controlează oarecum debitul și chiar temperatura apei drenate către jgheaburi și burlane.
Vina poate fi și a montatorilor, care nu respectă câteva principii de execuție, ca să nu vorbim de normative. De pildă, trebuie să fie foarte clar că un sistem pluvial nu trebuie să fie rigid, atât ca materiale componente, cât și ca sistem de montaj. Normativele prevăd modalități specifice de amplasare a unor puncte de fixare rigidă, alternate cu sisteme de fixare flexibilă sau prin care burlanul sau jgheabul poate glisa, permițându-i-se variațiile dimensionale cauzate de temperatura variabilă, greutatea sporită pe care trebuie să o suporte și modificarea volumului apei la înghețare. Cele mai dăunătoare fenomene pentru gheaburi și burlane sunt chiar acestea: aglomerarea de gheață și creșterea volumului apei cu circa 9% la transformarea în gheață
O metodă devenită oarecum ”clasică” pentru a evita cea mai mare parte a acestor probleme este instalarea de sisteme de degivrare ce au la bază cabluri electrice încălzite. Cablurile sunt montate în interiorul jgheaburilor și burlanelor, pe doliile acoperișului și la streașină, cu scopul de a preveni depunerile de zăpadă, dopurile de gheață și turțurii, înaintarea gheții din jgheab pe sub învelitoare prin spațiul de ventilare. Pe același principiu se realizează degivrarea trotuarelor, aleilor, căilor de acces în pantă, teraselor (mai ales în jurul sifoanelor de scurgere). În lipsa unui sistem de degivrare, uneori se încearcă îndepărtarea mecanică a gheții (cu ciocane, dălți și așa mai departe),ceea ce poate fi o soluție nefericită – de cele mai multe ori se distrug și elementele de acoperiș sau sistem pluvial, ori se petrec accidente ale celor care se aventurează fără măsuri de siguranță. De preferat sunt echipamentele care generează abur la joasă presiune, dar cu temperaturi ridicate; nu se folosește presiune mare, pentru a nu deteriora sistemul de acoperiș sau a nu provoca infiltrații, ceea ce ar reprezenta o problemă în plus (și încă una mare, dacă acele infiltrații ajung să înghețe). Mai există metode chimice, respectiv substanțe care scad artificial temperatura de topire a apei – este o metodă oarecum controversată, deoarece se pare că atacă învelitoarea și sistemul pluvial. În rest… rămâne operațiunea de bază a curățării periodice a jgheaburilor și burlanelor, care atenuează efectele gheții în sezonul rece.