Mamaia este un caz particular al Constanței, deși ele sunt practic
legate fizic, administrativ și urbanistic. Cei mai mulți dintre noi
suntem familiarizați cu arhitectura stațiunii, care a evoluat în mai
multe etape distincte, oarecum în mod similar cu alte locații de pe
litoralul românesc aflate în proximitatea unui oraș (Mangalia, Eforie).
Avem, în primul rând, epoca de dinainte de naționalizarea comunistă. De
la inaugurarea din 1906 a câtorva construcții din lemn, nu foarte
elaborate, la Mamaia au fost construite până în 1947 o serie de vile,
hoteluri și restaurante, cele mai importante fiind cazinoul (1935) și
hotelul Rex (1936). Mamaia este un caz particular al Constanței, deși ele sunt practic
legate fizic, administrativ și urbanistic. Cei mai mulți dintre noi
suntem familiarizați cu arhitectura stațiunii, care a evoluat în mai
multe etape distincte, oarecum în mod similar cu alte locații de pe
litoralul românesc aflate în proximitatea unui oraș (Mangalia, Eforie).
Avem, în primul rând, epoca de dinainte de naționalizarea comunistă. De
la inaugurarea din 1906 a câtorva construcții din lemn, nu foarte
elaborate, la Mamaia au fost construite până în 1947 o serie de vile,
hoteluri și restaurante, cele mai importante fiind cazinoul (1935) și
hotelul Rex (1936).
Mamaia este un caz particular al Constanței, deși ele sunt practic legate fizic, administrativ și urbanistic. Cei mai mulți dintre noi suntem familiarizați cu arhitectura stațiunii, care a evoluat în mai multe etape distincte, oarecum în mod similar cu alte locații de pe litoralul românesc aflate în proximitatea unui oraș (Mangalia, Eforie). Avem, în primul rând, epoca de dinainte de naționalizarea comunistă. De la inaugurarea din 1906 a câtorva construcții din lemn, nu foarte elaborate, la Mamaia au fost construite până în 1947 o serie de vile, hoteluri și restaurante, cele mai importante fiind cazinoul (1935) și hotelul Rex (1936). Grindul litoral de 8 km dintre mare și Lacul Siutghiol a început a fi însă asanat și sistematizat abia din 1959, când s-a pus la punct un adevărat plan de ”terraformare”, concretizat inițial în zona de sud a fâșiei de nisip care nu depășea 300 de metri.
Istoria dezvoltării din perioada comunistă nu poate fi scrisă fără a menționa numele lui Cezar Lăzărescu, arhitect și urbanist postbelic modernist cu o operă impresionantă – umbrită și de controverse, așa cum era firesc, dată fiind epoca în care a trebuit să proiecteze. A fost autorul a numeroase clădiri de referință, precum Aeroportul Otopeni, Sala Polivalentă, Turnul Televiziunii sau Ambasada Chinei din București (dar și a blamatei fațade a Teatrului Național din Capitală, acum readusă la forma inițială). Planuri de dezvoltare a unor stațiuni care să deservească ”în proporție de masă” clasa muncitoare fuseseră concepute încă din 1954, și au fost abordate întâi zonele Năvodari, Eforie Sud (pe atunci Vasile Roaită) și Mangalia, pentru ca din 1959 să vină și rândul stațiunii din nordul Constanței. Din fericire, după moartea lui Stalin din 1953, realismul socialist de tip sovietic devenise la noi mai permisiv cu anumite influențe occidentale, ceea ce facilita apariția unor construcții care puteau apărea la fel de bine oriunde, și în afara Cortinei de Fier. Cezar Lăzărescu a proiectat la mijlocul anilor 1950 un complex hotelier în Eforie care nu respecta deloc clasicismul realismului socialist. Dat fiind bugetul redus și termenul strâns de execuție, dar și concepțiile proprii ale arhitectului, au apărut niște clădiri moderne, cu structuri ample de beton, spații mari vitrate și deosebit de funcționale (Restaurantul Perla din Eforie Nord a devenit un reper în epocă). După unele mărturii, Cezar Lăzărescu nu numai că nu a fost pedepsit pentru abatere de la linia partidului, așa cum se aștepta (se demarase deja o anchetă), ci chiar a fost felicitat de Gheorghe Gheorghiu-Dej personal. Acesta a fost ”certificatul de naștere” și pentru dezvoltarea din anii 1959 – 1965 a stațiunii Mamaia, când o echipă de arhitecți în frunte cu Cezar Lăzărescu au proiectat prima serie de hoteluri. S-au organizat concursuri de arhitectură, solicitându-se ”construcţii economice din materiale rezistente climatului marin, concepute în mod realist într-o arhitectură socialistă şi vor fi în armonie cu mediul înconjurător (marea, plaja, lacul, plantaţiile) şi cu destinaţia funcţională a clădirilor”. Ceea ce s-a și realizat, după cum vedem încă la Mamaia, fără a se considera că arhitectura modernă pe atunci, aproape minimalistă, cu unghiuri drepte și suprafețe plane (uneori prezente excesiv), ar intra în conflict cu ideologia momentului, ba din contră. Deoarece hotelurile se încadrau în buget, având finisaje simple, și nu depășeau 5 nivele, pentru a nu fi nevoie de ascensoare, se considera că linia partidului a fost respectată. Eficiența spațiului era maximă, camerele fiind mici, iar vitrajele mari, care acopereau cel puțin două laturi ale imobilelor, permiteau iluminarea naturală. În plus, clădirile pentru restaurante, magazine sau alte servicii erau funcționale pe o perioadă de câteva luni de sezon estival. Desigur, cei care aveau o cameră la ultimul etaj, sub acoperișul-terasă, simțeau din plin căldura verii, nefiind prevăzute sisteme de climatizare sau termoizolare (și nici cele hidroizolante nu erau prea performante). În orice caz, sub coordonarea lui Cezar Lăzărescu au apărut la Mamaia în timpul lui Gheorghiu-Dej nu mai puțin de 21 de hoteluri și 8 restaurante, considerate foarte moderne ca arhitectură și care s-au dovedit un patrimoniu important pentru turismul românesc. În timp, întrucât autoritățile au realizat că litoralul românesc devenise un adevărat ”aspirator de valută”, inclusiv de la turiștii din țările capitaliste, a urmat o nouă etapă de dezvoltare, între anii 1982-1985, când au fost construite cu precădere hotelurile din partea de nord a stațiunii, de data aceasta încercându-se totuși mai multă varietate cu ajutorul liniilor curbe. Cele mai multe au beneficiat de investiții și după 1990, mai mici sau mai mari, oricum mai consistente decât în alte stațiuni de pe litoral. Unele au fost nu doar refinisate sau modernizate, ci și redimensionate sau extinse. Odată cu apariția de noi hoteluri, despre care nu se poate spune că au fost construite în armonie cu ceea ce exista deja, stațiunea a intrat într-o ultimă etapă a dezvoltării, la care asistăm în prezent.
Hotelul Iaki
În centru stațiunii, apărea în 1957, după circa doi ani de lucrări, primul hotel din Mamaia construit la inițiativa autorităților comuniste. Acesta trebuia să rivalizeze cu ”monarhicul” Hotel Rex, în care își petrecuse vacanțele Regele Carol al II-lea, și care fusese dedicat clasei muncitoare și țăranilor cooperativizați. Denumit inițial Yalta (după faimoasa stațiune din Crimeea, pe atunci sovietică), și ulterior București, noul hotel a fost conceput mai degrabă pentru conducătorii politici decât pentru turismul de masă. Are o alură singulară, proiectată înainte de conturarea planului de sistematizare a stațiunii, ceea ce se poate observa prin comparație cu ce s-a construit ulterior. În consecință, spațiile sunt destul de generoase la interior, iar fațadele dinspre lacul Siutghiol și strada de acces, respectiv dinspre plajă, sunt puse în valoare datorită perspectivelor largi, nefiind obturate de nicio altă construcție. Se poate remarca echilibrul acestor fațade, obținut cu ajutorul succesiunii de arce și forme dreptunghiulare ale logiilor și ferestrelor, a teraselor, coloanelor și cornișelor nu lipsite de monumentalitate. Este o construcție care continuă de fapt tradiția interbelică, fără o conexiune directă cu ideologia momentului.
Până în 1989, Hotelul București a rămas o locație exclusivistă, iar situația s-a păstrat și după 1999, când a fost cumpărat de celebrul fotbalist Gheorghe Hagi și supus unui amplu proces de renovare, preluând denumirea Iaki. Astfel, în 2001 hotelul a fost redeschis cu noi facilități și finisaje, iar în 2009 se încheiau alte lucrări de extindere şi modernizare, în urma cărora s-a mărit capacitatea de cazare. Din motive de protecție și de confort termic, peste terasa de deasupra ultimului etaj a fost construit parțial un acoperiș cu șarpantă, de pantă mică, nefiind vizibil de la nivelul solului. Actualul hotel Iaki rămâne o construcție cu o arhitectură aparte în imaginea de ansamblu a stațiunii, potrivită segmentului high-end căruia îi este destinat.